Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  O raritate Jan van Eyck și o vedetă în marele furt de la Brukenthal, prezentate la Art Safari – Galerie foto
brukenthal exclusive art safari, 2023, curatorial.ro

O raritate Jan van Eyck și o vedetă în marele furt de la Brukenthal, prezentate la Art Safari – Galerie foto

Cinci capodopere de la Muzeul Național Brukenthal, între care o raritate Jan van Eyck și o vedetă în marele furt din 1968, sunt prezentate zilele acestea la Art Safari.

„Omul cu tichie albastră”, de Jan van Eyck, „Portret de bărbat citind” şi „Portret de femeie rugându-se”, de Hans Memling, „Ecce Homo”, de Tițian, și „Cap de copil”, de Paolo Veronese, au ajuns la Palatul Dacia-România în urmă cu o zi și au fost prezentate presei, în avanpremieră.

Ele vor fi expuse în Capitală între 20 și 30 aprilie.

Capodoperele, asigurate în Anglia

„Este o expoziție fulger”, a spus Ioana Ciocan, CEO al Art Safari. Durata expunerii este marcată de costul „exorbitant” al valorii de asigurare.

„A fost, ca de fiecare dată, extrem de complicat să le asigurăm și am fost nevoiți să le asigurăm în afara granițelor României. Sunt asigurate în Anglia, pentru că valoarea de asigurare – 75 de milioane de euro – nu poate fi suportată de brokerii locali. În continuare România asigură prea puțin, pentru că facem prea puține expoziții. Cu toate că pare că se întâmplă multe lucruri, în continuare sunt prea puține”, a explicat Ioana Ciocan.

Suma de asigurare se calculează în funcție de cât de rară este lucrarea sau de dimensiunile ei, în funcție de perioada de expunere.

„Noi încercăm să facem totul în România, pentru că ar fi mult mai eficient, dar aceste servicii nu pot fi oferite aici. Am încercat să asigurăm în România și John Constable, și pe acestea, și pe cele din următoarea expoziție din sezonul 12, care vine de la National Portrait Gallery… Ei vor să asigure, dar fiind foarte puține proiecte de artă cu valori foarte mari – 50, 100, 200 de milioane de euro – este foarte dificil pentru asigurator să ofere toate sumele astea. Așa că trebuie să apelăm la asiguratori externi. Ei sunt foarte obișnuiți, pentru că ei asigură 20 de expoziții pe lună, iar noi, ca țară, facem una pe an”, a adăugat ea.

chituta, ciocan, brukenthal exclusive art safari, 2023, curatorial.ro

Alexandru Chituță și Ioana Ciocan; credit foto: curatorial.ro

Capodopere, unice „de la Viena încoace”

Toate lucrările au fost restaurate, iar la București sunt protejate cu geamuri speciale și supravegheate atât video, cât și de un paznic, pe parcursul întregii perioade la Art Safari.

Ele fac parte din colecția de 40 de capodopere ale Muzeului Brukenthal. Pe teritoriul românesc și, așa cum a spus curatorul Alexandru Chituță, managerul muzeului din Sibiu, „de la Viena încoace”, nu mai există alte opere ale celor patru artiști, iar instituția deține și alte rarități.

„Muzeul Național Brukenthal se poate lăuda astăzi că are cea mai importantă colecție de pictură flamandă și olandeză, de la Viena până la Sankt Petersburg. E un lucru care ne definește. E un lucru ce i se datorează baronului Brukenthal, care le-a colecționat”.

brukenthal exclusive, art safari, 2023, curatorial.ro

„Portret de bărbat citind” şi „Portret de femeie rugându-se”, de Hans Memling; credit foto: curatorial.ro

Curatorul a punctat: „Este singura și cea mai importantă expoziție pe care Muzeul Național Brukenthal, în 206 ani, de când e deschis, a putut să o organizeze pe teritoriul României. Din fericire, a primit diferite invitații de a expune în Franța, Belgia, Olanda, Italia și Anglia, însă mai puțin în România, și asta din cauza costurilor de asigurare”.

O parte dintre capodoperele Brukenthal au mai fost expuse la Muzeul Național de Artă al României, între 1948 și 2006, pentru că 19 dintre ele au fost confiscate de regimul comunist și aduse la MNAR. Ulterior, ele au fost returnate.

„Ecce Homo” al lui Tițian – singurul deținut de România – a fost una dintre cele opt picturi furate de la Brukenthal în 1968 și recuperate după mai bine de trei decenii. Dosarul furtului a fost închis „cu autor necunoscut” în 1972. În 2006, patru dintre ele au fost recuperate din SUA și au ajuns cu aeronava prezidențială în România.

veronese, titian, brukenthal exclusive art safari, 2023, curatorial.ro

„Cap de copil”, de Paolo Veronese, și „Ecce Homo”, de Tițian; credit foto: curatorial.ro

Jan van Eyck (cca. 1390-1441) – Omul cu tichie albastră

Jan van Eyck este considerat părintele Renaşterii nordice și primul dintre marii portretişti ai Europei. Lucrarea „Omul cu tichie albastră” este singura creată de artistul flamand aflată în România și una dintre cele 20 de lucrări care i-au fost atribuite la nivel mondial.

Opera, pictată în jurul anului 1430, a fost achiziționată în secolul XVIII de baronul Samuel von Brukenthal. Multă vreme s-a crezut că a fost realizată de artistul german Albrecht Dürer, din cauza monogramei AD poate fi văzută în colțul din stânga sus. S-a dovedit însă că monograma și anul pictării sunt elemente adăugate portretului mai târziu, în secolul XVIII, probabil datorită cotei de piață ridicate pe care Dürer o avea în epocă.

Această lucrare se înscrie în seria picturilor celebre ale artistului, precum „Bărbatul cu turban roșu”, considerată a fi un autoportret și aflată la National Portrait Gallery din Londra, și „Bărbatul cu inel”, aflată la Kunsthistorisches Museum din Viena.

„Omul cu tichie albastră” a făcut parte dintr-o retrospectivă Jan van Eyck organizată la Ghent.

Lucrările renascentiste, de dimensiuni mici, au fost create pentru a călători, iar aceasta a fost făcută să fie trimisă viitoarei soții. Subiectul este cu mâna întinsă, arată inelul – adică este o cere în căsătorie – și este foarte atent la răspunsul ei, pentru că urechea stângă este în prim-plan.

Tiziano Vecellio / Tițian (1488/90-1576) – Ecce Homo 

Tițian a trăit aproximativ 90 de ani și a avut o carieră îndelungată, creând până la finalul vieții. Caracterul extraordinar al vieții și operei lui Tițian i-a determinat pe contemporanii săi să îl considere „un soare între alte stele”, făcând aluzie la un vers din „Divina Comedie” a lui Dante (Paradisul, cântul 33).

În „Ecce Homo”, Tițian exploatează o temă rară în pictura italiană a secolului al XVI-lea. Lucrarea i-a fost comandată în 1543 de omul de afaceri flamand Giovanni d’Anna (van Haanen). O versiune a acestei lucrări de Tițian, realizată ulterior, în 1548, este expusă în Muzeul Prado din Madrid.

Paolo Veronese (1528-1588) – Cap de copil

Artistul renascentist Paolo Veronese a pictat lucrări de mari dimensiuni, cu subiecte istorice, religioase și mitologice, majoritatea păstrate în clădirile pentru care au fost create. Muzeele dețin de regulă doar portrete.

Micul portret din colecția Brukenthal reprezintă o etapă a procesului de creație al portretului lui Iseppo da Porto și al fiului său Adriano, comandat pentru Palazzo Porto din Vicenza (versiunea finală a lucrării este expusă în prezent în Galeria Uffizi din Florența). Capul de copil este pictat realist, fără intervenţii şi consideraţii personale asupra subiectului.

Desenul pe care Veronese l-a realizat pentru lucrarea „Ca de copil” se găsește la Muzeul Luvru.

Hans Memling (1430/33-1494) – Portret de bărbat citind și Portret de femeie rugându-se

Hans Memling a fost cel mai popular pictor olandez al vremii sale. S-a specializat în lucrări cu tematică religioasă; a inovat introducând peisajul în planul îndepărtat al compoziției portretelor.

Cele două portrete pandant din colecția Muzeului Brukenthal înfățișează un cuplu matur, redat în stilul specific şcolii flamande. Atitudinea pioasă corespunde momentului lecturii; bărbatul ține în mâini o carte de rugăciuni și este reprezentat alături de fiul său; în spatele femeii se află un cățeluș, element inclus în compozițiile vremii ca simbol al fidelității conjugale.

Art Safari – Ediția a 11-a: Patru expoziții

Art Safari găzduiește în cadrul acestui sezon patru expoziții: o retrospectivă dedicată pictorului român Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), Maeștrii picturii spaniole – cea mai amplă expoziție de artă spaniolă organizată în România până în prezent, Prix Marcel Duchamp – prestigiosul premiu al Franței acordat pentru arta contemporană, și o expoziție de artă Supercontemporană românească.

În a doua parte a anului, Art Safari va organiza două expoziții: „Love Stories”, cu lucrări din colecția National Portrait Gallery din Londra, și „Bags: Inside Out”, o expoziție de genți emblematice din colecția muzeului regal Victoria and Albert din Londra. Pentru 2024, sunt pregătite alte trei colaborări cu instituții internaționale.

Program Art Safari #11 (deschis până pe 14 mai 2023): joi – duminică, între orele 12:00 și 21.00; Night Tours – în fiecare vineri și sâmbătă 22:00-1:00 (tururi ghidate, muzică live și prosecco).

Biletele pot fi achiziționate online pe tickets.artsafari.ro sau direct de la intrare (Palatul Dacia-România, strada Lipscani).