O schiță de Constable găsită într-o valiză va fi scoasă la licitație
O schiță a peisagistului englez John Constable, găsită într-o valiză în timpul unei curățenii, va fi vândută la licitație.
Schița în creion, o vedere dinspre portul Dover spre castelul de deasupra orașului, are o vechime de peste 200 de ani. Face parte dintr-o serie de schițe pe care artistul le-a realizat în aprilie 1803, în timpul unei călătorii pe nava Coutts a Companiei Indiilor Orientale, de la Londra la Deal.
Într-o scrisoare către prietenul său John Dunthorne, datată 23 mai 1803, Constable scria: „Am venit la țărm la Deal, am mers pe jos până la Dover (aproximativ o oră și jumătate) și a doua zi m-am întors la Londra”.
Constable ar fi realizat 130 de schițe în timpul călătoriei de la Londra la Deal
Se crede că John Constable a făcut până la 130 de schițe în timpul călătoriei sale la bordul navei. Cele mai multe au dispărut.
Schița din Dover a fost găsită într-o ramă spartă dintr-o valiză veche aflată într-o casă din zona Leeds-York, care era în curs de curățare după moartea proprietarului. Pe spatele desenului este inscripționat „J Constable”, probabil de mâna lui John Fisher, prietenul și patronul său, care la moartea lui Constable a dăruit multe schițe și albume.
Dominic Cox, de la casa de licitații David Duggleby, a declarat: „Schița este o vedere detaliată peste apă a portului Dover spre clădirile de pe chei, cu castelul deasupra orașului și cu faleza care se întinde în depărtare. Locul este identificat în dreapta jos, iar anul este ușor marcat în dreapta sus”.
„Doar prin cel mai mare noroc” a supraviețuit una dintre schițele lui Constable din timpul călătoriei, a declarat acesta pentru Yorkshire Post.
„Constable a fost nevoit să coboare în grabă de pe vas atunci când a luat decizia de a pleca în China și și-a lăsat în urmă pachetul de desene. Din fericire, acestea au fost recuperate înainte de a ajunge în Orientul Îndepărtat”.
Schița are o estimare de pre-vânzare de 2.000-3.000 de lire sterline.
Foto credit: www.davidduggleby.com