Oglinzile aburite din Viena și Adrian Ghenie
Auzisem acum ceva timp că Adrian Ghenie a vernisat la Viena o expoziție cu lucrări inspirate de Egon Schiele. Cum o astfel de alăturare sună bine oricărui entuziast al frumosului, mi-am propus să văd la fața locului cum a reușit secesionistul din Baia Mare să completeze discursul celui mai secesionist dintre vienezii aidoma lui.
Egon Schiele mi-a plăcut dintotdeauna ca maestru al culorii. Nu-mi prea explic, la mai bine de un secol după ce a murit (răpus de precedenta pandemie), cum a reușit să fie atât de înaintea vremurilor sale. Mi se pare lipit de cultura actuală a selfie -ului din oglinzi de hotel.
Autoportretele lui arată de parcă ar fi extrase dintr-un smartphone subtil, cu filtre dibace, greu de reprodus. Egon este și actor și sălbatic în propriile-i picturi, parcă dorindu-și ca niciuna să nu îi semene. Sau să îi semene în feluri știute doar de el.
Sub acoperișul fragil al acestei atracții am așteptat răpăiala lui Adrian Ghenie. Nu știu cât o intuiam, dar sigur o speram cu degetele încrucișate.
Când pleci de la stilul-strigăt a lui Egon trebuie să îți propui fie să ai o voce mai puternică, fie să îți traforezi propriul chiot care să poată suna la fel de asurzitor. Riscant, în oricare variantă.
Ce am descoperit? Expoziția din cadrul muzeului Albertina pleacă de la pretextul unei preocupări de arheolog poetic, pe marginea unor imagini modeste, în alb și negru, cu lucrările pierdute ale lui Schiele. O (altă) dramă a unui război care are încă cicatrici vizibile. Adrian Ghenie spune povestea acestor lucrări fără a alerga pe același culoar cu Schiele.
Nebunul vienez îi este doar călăuză dezordonată printr-un spațiu de libertate artistică în care realmente nu ai nevoie de ghid. Cu atât mai puțin ar avea Adrian Ghenie, a cărui creație am mai admirat-o și care îmi pare că își desenează singur propriile hărți.
Un priceput ar fi spus, probabil, că cei doi dialoghează la distanță de un secol; loc comun de critic de artă, hârșit în vernisaje. Eu, care nu sunt cunoscător, ci doar iubitor al artei, am rămas cu o altă impresie: fiecare dintre ei are propriul nor, propria cenușă, experimentează diferit turbulențele aceluiași zbor.
Adrian Ghenie, paradoxal, realizează selfie-uri originale, în care oglinzile hotelului sunt aburite într-un pattern codificat. Reușește să nu plece de la Schiele, ci de la el însuși, dintr-o Vienă personală, ascunsă și originală.
Dacă este ceva de recunoscut din măreția lui Egon, atunci acest lucru este contorsionarea. Povara doar de tine știută care îți împiedică poziția comodă. Respingerea oricărei forme de discuție în lift. Repudierea oricărei banalități. Sfidarea normei și a dulcegăriei de culoare.
Am simțit că Adrian Ghenie mă dojenește pentru conformismul de a-l fi crezut în stare să-i aducă un omagiu previzibil lui Schiele. El nu și-a propus un omagiu nimănui, poate doar ideii de de-formare a unei realități care își pierde granițele și se re-formează în noi contururi. Dacă îl admiri pe Schiele, atunci admiri și libertatea de a nu-l urma în timp ce-l evoci.
Domnul Adrian Ghenie este foarte tânăr și splendid de sfredelitor. Are cotă senzațională pe piața globală a artei, dar intuiesc că el va fi și mai mare în anii care vin.
Însuși Egon Schiele ar fi invidios.
Vă îndemn să vizitați expoziția din capitala Vienei, poate vă va plăcea diferit de interpretarea mea. Este deschisă până la sfârșitul sezonului de ski.
Mihaela Nicola este CEO al agenției The Group, fondată în 2005 alături de Zoltan Szigeti și Bogdan Nicola. The Group este lider al industriei de comunicare din România.
