Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Opere impresioniste și moderne, vândute la Sotheby’s pentru mai mult de 400 de milioane de dolari
picasso, sothebys

Opere impresioniste și moderne, vândute la Sotheby’s pentru mai mult de 400 de milioane de dolari

Aproximativ șaizeci de opere impresioniste și moderne au fost vândute la Sotheby’s, pe 17 mai, pentru mai mult de 400 de milioane de dolari.

Cele 58 de loturi au fost adjudecate în licitația care a durat două ore. Doar șapte au rămas nevândute. Totalul de 408,5 milioane de dolari a depășit valoarea estimată inițial, de 339,9 milioane.

Au fost stabilite recorduri pentru artiști mai puțin recunoscuți anterior în licitații, precum Milton Avery, Leonora Carrington, Maximilien Luce și Jared French. Trei loturi au fost retrase anterior licitației.

Cel mai mare preț a fost obținut pentru pânza „Femme nue couchée” (1932, foto), de Pablo Picasso, în care este portretizată Marie-Thérèse Walter. Această lucrare a fost vândută pentru 67,5 milioane de dolari. Artnet News a scris că pictura a fost cumpărată de finanțistul Steve Cohen.

Un alt lot important a fost peisajul „The Glade” (cca. 1895), de Paul Cézanne, care a fost adjudecat contra sumei de 41,7 milioane de dolari, după ce fusese estimat la 30 de milioane de dolari.

„Les Arceaux de roses, Giverny” (1913), de Claude Monet, a fost vândut pentru 23,3 milioane de dolari, iar sculptura „Femme de Venise II”, de Alberto Giacometti, pentru 17,5 milioane de dolari.

„The Letter”, record pentru Milton Avery

Au mai fost adjudecate lucrări de Willem de Kooning și Philip Guston. „The Letter” (1945), de Milton Avery, a fost vândută pentru 6 milioane de dolari, de trei ori mai mult față de estimare, stabilind un record pentru artist.

O pictură suprarealistă creată de Lonora Carrington în 1957, „The Garden of Paracelsus”, a fost adjudecată contra sumei de 3,3 milioane de dolari, mai mult decât dublul estimării. Rezultatul a depășit recordul anterior pentru o lucrare a lui Carrington, de 2,4 milioane de dolari, stabilit la Sotheby’s New York în 2014.