Simbolismul, mișcare foarte importantă în istoria artei, a fost inspirat din lucrările scriitorilor Gustave Kahn și Jean Moreas. Ei au folosit pentru prima dată termenul „simbolism” în 1886 - respingând naturalismul lui Emile Zola și preferând subiectivitatea poeților Stephane Mallarme
„Alergătorii”, o replică din 1913 a statuii realizate de artistul francez Alfred Boucher, care poate fi admirată astăzi pe Calea Victoriei 142-146, a fost instalată, de-a lungul timpului, în locuri diferite din Bucureşti. Originalul statuii, ca model de ghips, cu titlul
Lucrarea „Fata cu unicorn” realizată de maestrul Rafael Sanzio va fi expusă la Muzeul Național Brukenthal în 2027, ca parte a colaborării instituției sibiene cu Galleria Borghese. Muzeul italian a fost de acord cu realizarea unui prim schimb cultural în perioada
O capodoperă a Renașterii a fost realizată de trei maeștri, fiecare lăsându-și amprenta asupra picturii care se află acum în Galeria Națională de Artă din Washington. Este vorba despre „The Feast of the Gods” (1514 - 1529), la care au lucrat Giovanni
Curatorial recomandă pentru acest prim weekend de mai expoziții în aer liber, dar și indoor, cu lucrări de sculptură, instalații, documente, fotografii și litografii. Pe de altă parte, Muzeul Național de Artă al României și muzeele lui satelit își reiau
Musée du Louvre marchează o premieră europeană cu o expoziție amplă despre sultanatul mameluc (1250-1517), cu scopul de a aborda această epocă de aur a Orientului Apropiat Islamic în toată amploarea și bogăția sa, examinând-o dintr-o perspectivă transregională. „Mamlouks 1250-1517” este
„Made @UNArte” este un showreel, o selecție de lucrări ce se coagulează într-o invitație la privire și contemplare, o vitrină deschisă spre procesele interne ale Universității Naționale de Arte din București, o arhivă în devenire a unui moment formativ. Expoziția, deschisă
Ada Galeș, actriță a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București care face parte din distribuția filmului „Anul Nou care n-a fost”, recent premiat cu zece trofee Gopo, a vorbit pentru curatorial despre artiștii și pictura care îi plac, despre ceea
Cătălin Bădărău, Dumitru Cojocaru, Reka Csapo-Dup, Elena Bobi Dumitrescu, Adrian Ilfoveanu, Cristian Răduță și Mihai Rusen expun la Muzeul de Artă Constanța timp de o lună, începând cu 30 aprilie. „Eu și împrejurările mele” este intitulată expoziția membrilor corpului profesoral de
Expoziția „Automaton – unul și multiplu” a artistei Luminița Radu e deschisă în perioada 5 - 30 mai, la Elite Art Gallery. Curatoriată de Roxana Diochețanu, expoziția este deschisă în 6 mai, începând cu ora 19:00. Evenimentul va fi completat de

