Lucrări ale artistelor române Geta Brătescu și Anetta Mona Chișa vor fi expuse în perioada imediat următoare la Varșovia, în cadrul proiectului colaborativ „Constellation/ Constelație”. Proiectul, în care participă principalele galerii de artă din Varșovia și galerii invitate din străinătate, debutează
Expoziția „Atingerea privirii”, cu lucrări din sticlă, metal, piatră și lemn create de artistul plastic Nicu Dumitrescu, este vernisată în seara de 3 aprilie, ora 17:00, în sala „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului. Despre artist şi opera sa va vorbi criticul
„Scrinium curiositatum”, expoziție cu lucrări de Costel Iacob, va fi vernisată la galeria Simeza în 4 aprilie, ora 18:00. Curatoriată de Corina Gabriela Duma, expoziția prezintă un ciclu de lucrări realizate în perioada 2021 - 2024, în care tehnica și suportul
Trei lucrări Jean-Michel Basquiat timpurii ce provin din colecția antropologului Francesco Pellizzi și care au fost cumpărate de la primul dealer al artistului, Annina Nosei, la începutul anilor '80, vor fi vândute de Phillips la New York și Hong Kong. Lucrările
Un hot dog lung de 20 metri creat de duo-ul artistic Jen Catron și Paul Outlaw va fi amplasat în Times Square, acesta fiind cel mai nou reper al orașului New York. Instalația de artă publică „Hot Dog in the City”
O lucrare originală Salvador Dalí costă milioane de dolari în licitații, dar cele mai prolifice ilustrații ale artistului sunt disponibile la prețuri de nimic în cele mai multe magazine de cartier. În 1969, Dalí l-a cunoscut pe antreprenorul și cercetătorul spaniol
Artista norvegiană Kjersti Vetterstad expune lucrări de tip performance și instalație la galeria bucureșteană Suprainfinit în perioada 11 aprilie – 10 mai. În expoziția „Slow Burn”, spațiul domestic este unul privilegiat, un loc al retragerii, dar forțe supranaturale par că pătrund
Cea mai mare expoziție Saddo va fi deschisă în 4 aprilie, la Mobius Gallery și The Institute din Piața Amzei, sub titlul „Fanboy 2” și va putea fi vizitată până la 28 aprilie. Saddo, cu apariții în publicații precum The New Yorker
Lucrări de grafică semnate Gustav Klimt, Egon Schiele și Oskar Kokoschka vor fi expuse începând cu 5 aprilie la galeria Aparte din Iași. Curatoriată de Alexandru Constantin Chituță și Adrian Stoleriu, expoziția este organizată în cadrul proiectului „Axele culturale Brukenthal”. În perioada 5
Expoziția „Forma apei”, cu lucrări de ceramică de Iulian Vîrtopeanu, va fi vernisată la Galateea Contemporary Art în 3 aprilie, de la ora 18:00. „Originea vieții pleacă din apă. Apa este o verigă principală a vieții primordiale și a vieții prezente. Ea