Un nou performance-experiment de blind live painting are loc în 15 octombrie 2024, cu ocazia Zilei Mondiale a Nevăzătorilor. Evenimentul debutează la ora 15:00, la Școala Pentru Deficienți de Vedere București (str. Austrului nr. 33), iar accesul publicului este gratuit. Șapte
Orice artist faimos poate avea o zi mai slabă, o pană de inspirație sau, pur și simplu, gânduri pe care nu le poate așterne pe pânză așa cum și-ar dori. Pictori celebri, cunoscuți pentru capodopere universale, au într-un colț de
Muzeul Van Gogh din Amsterdam se pregătește să dezvăluie lucrări de Monet, Degas și Cézanne pentru a marca 150 de ani ai mișcării impresioniste și a incursiunii sale subversive în arta olandeză. Retrospectiva „Vive l'impressionnisme! Masterpieces from Dutch collections” prezintă aproximativ
Prima retrospectivă a artiștilor stradali The Oilers (Saint & Omar) și Neon este găzduită de galeria Mobius și prezintă dovezi ale artei efemere realizate de cei trei pe parcursul a mai bine de douăzeci de ani, dar și lucrări de
Fântâna Trevi din Roma este supusă unui amplu proces de restaurare, iar pe toată perioada aceste lucrări pot fi urmărite de vizitatori de pe o platformă special montată. Monumentul, una dintre cele mai populare atracții turistice ale capitalei italiene, va fi
Muzeul de Artă din Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează la Palatul Culturii din Iași, în perioada 10 octombrie - 5 noiembrie 2024, expoziția taberei internaționale de creație „Rezidența Tescani 2023, 2024”, un proiect inițiat și dezvoltat de artistul vizual
Artista sârbă Marina Abramović deschide prima ei expoziție solo în China, și cea mai mare de până acum, la Muzeul de Artă Modernă din Shanghai. Intitulată „Transforming Energy”, acest show se deosebește de lucrările sale anterioare, deoarece Abramović a spus că
Expoziția „Rembrandt – Hoogstraten. Colour and Illusion” inaugurată la Kunsthistorisches Museum din Viena reprezintă o dublă premieră. Pentru prima dată, muzeul prezintă o expoziție despre importantul pictor baroc Rembrandt van Rijn și niciodată până acum nu a fost posibil să fie
MINA - Museum of Immersive New Art va inaugura un nou spațiu permanent în Cluj-Napoca la 1 noiembrie. Muzeul va funcționa într-o clădire industrială modernizată, cu o suprafață totală de 4.000 de metri pătrați, ce include atât zone interioare, cât
Șase artiste emergente expun la Meron Gallery din Cluj-Napoca, în cadrul OM – Transilvania International Dance Festival. „Distilled out of Figuration”, curatoriată de Ioana Olăhuț, le reunește pe Maria Luiza Balan, Taisia Corbuț, Iulia Hlihor, Ana Cristina Lupu, Lavinia Oniciuc și

