Pallady, Verona și Bernea, în ultima licitație Alis din 2024
Lucrări de Theodor Pallady, Arthur Verona, Horia Bernea și Kimon Loghi sunt scoase la vânzare în ultima licitație organizată de casa Alis anul acesta, care cuprinde 58 de loturi.
Cel mai mare preț de pornire în vânzarea din 15 decembrie l-a primit „Citind ziarul”, nud în ulei pe pânză lipită pe carton, semnat Theodor Pallady, tablou care a făcut parte din Colecția „Sabina și Garabet Avachian”. Lucrarea e vândută de la 125.000 de lei.
Un ulei pe pânză de Vladimir Zamfirescu intitulat „Rugă” este scos la vânzare pornind de la 20.000 de lei, în timp ce „Șezătoare”, ulei pe carton de Nicu Enea, e vândut de la 16.000 de lei.
„La păscut printre maci”, ulei pe carton de Arthur Verona, este un alt lot valoros, cu preț de pornire de 15.000 de lei.
Este urmat de „Grădina de dincolo de fereastră”, ulei pe carton de Horia Bernea, datat 1997, cu preț de pornire de 14.000 de lei.
„Casă la țară”, ulei pe carton de Adam Bălțatu, e licitat de la 12.500 de lei, iar „Plajă la Biaritz”, ulei pe carton de Kimon Loghi, care prezintă mici desprinderi de culoare, este vândut de la 11.000 de lei.
În segmentul Sculptură al licitației e inclus un singur lot – „Alegorie”, teracotă semnată Ion Jalea, lucrare cu preț de pornire de 4.500 de lei.
Cinci loturi alcătuiesc segmentul Artiști în viață, cel mai mare preț de pornire, de 4.000 de lei, avându-l „Creația”, ulei pe pânză de Ana Iulia Miheșan.
Credit foto: Alis