Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Patru artiste îşi deschid atelierele din Şelari 13 – Galerie FOTO
emilia persu 2

Patru artiste îşi deschid atelierele din Şelari 13 – Galerie FOTO

Patru noi ateliere, deţinute de artistele Anca Mureșan, Emilia Persu, Ileana Ștefănescu și Beti Vervega, îşi deschid porţile sâmbătă, 22 octombrie, în cadrul evenimentului „La pas prin atelierele UAP din Șelari 13”, o inițiativă a Asociației Nucleu 0000, care vizează familiarizarea publicului larg cu spațiile de creație din centrul Bucureștiului.

Acestea vor fi deschise în intervalul orar 12.00 – 18.00.

În același interval orar, în Galeria Atelier 35, care se află la parterul clădirii de ateliere din Șelari 13, va putea fi vizitată expoziția “Nucleu 0010. Întâlniri inoportune”, cu lucrări de Roberta Curcă, Alexandra Ivanciu, Diana Miron, Marina Oprea, Nicolae Comănescu, Anca Mureșan, Beniamin Popescu și Elena Scutaru.

Ateliere de creație din Șelari gravitează în jurul Atelier 35, o galerie a Uniunii Artiştilor Plastici dedicată artiştilor şi curatorilor tineri, până în 35 de ani.

anca muresan 3

Anca Mureşan 

„Acum mult timp, atelierul meu era o fostă măcelărie pe Tunari. Primul. După ce pictasem şi dormisem într-o cameră la părinți. Bucuroasă dimineața să încep ziua pictând. Nu mă deranja mirosul de terebentină. Apoi, la Düsseldorf, am avut un atelier-buncăr, fost depozit al poştei, fără lumină naturală. Nu mă deranja betonul. În prezent – un atelier locuibil în nordul Düsseldorfului, construit în 1937, înalt, frumos, dar chinuitor ani de zile, şi unul mai mare, devenit şi depozit, în sudul oraşului. Zilnic de la unul la celălalt. Pictură în acril, ulterior şi modelaj. În paralel, atelier în Şelari, vedere către Curtea Veche. Desene pe suluri de hârtie şi serii de haiku-uri fals moralizatoare”, povesteşte Anca Mureșan.

ateliere selari

Lansat la începutul lunii octombrie, când au fost deschise atelierele de creație din Piața Amzei, proiectul Inter-Exterior este un instrument atât pentru familiarizarea publicului de specialitate, cât și a celui larg, cu clădirile UAPR din centrul Bucureștiului.

Anca Mureșan (n. 1965) a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1991) la clasa de pictură a profesorului Florin Mitroi. În 1998, a început specializarea sub conducerea Prof. Komrad Klapheck la Kunstakademie Düsseldorf, unde și-a încheiat și studiile în 2000. Lucrează la Düsseldorf și București.

emilia persu

Emilia Persu

Emilia Persu este absolventă a Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, 1998, la secția Pictură, clasa Florin Mitroi. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1998, a avut mai multe funcții de conducere în cadrul Uniunii de-a lungul anilor. Cu o vastă activitate artistică internațională, ce cuprinde expoziții personale și de grup la Ljubljana, Lisabona Milano, Paris, Budapesta, etc. și lucrări în colecții publice și private, Emilia lucrează de asemenea ca și curatoare, organizând diverse expoziții.

ile stefi 2

Ile Ştefi 

Ile Ștefi (Ileana Ștefănescu), este doctor în arte vizuale, a absolvit Universitatea Națională de Arte, secția pictură (2004-2008), dar și Institutul Politehnic București (1987 -1993), Știința și Ingineria Materialelor Metalice. În 2008 a devenit membră a UAP România, Filiala Pictură București. Artista are o activitate intensă  participând  la expoziții și simpozioane naționale și internaționale. Trăiește și lucrează în București, România. A fost distinsă cu Premiul II la Bienala Internațională de Pictură Chișinău (2019), Premiul UAP al României pentru desen poștal Brâncuși, Târgu Jiu (2019), Diploma de Mențiune de Onoare la Concursul Internațional Art Olympia  Tokyo (2019) și Prima Mențiune la Gh. Petrașcu, Târgoviște (2004).

beti vervega 4

Beti Vervega

Beti Vervega este absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București 1996, la secția Pictură. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Romania din anul 1997, debutează încă din timpul studiilor în anul 1994, cu o prezență pe simeze într-o serie de expoziții cu program organizate de artistul Teodor Moraru la galeria Galla din București unde a expus împreună cu mari personalități ale artei româneștii. In 1997 deschide prima expoziție personală „Fragmente” la galeria Galla, iar la puțin timp artista pleacă în Africa pentru 9 luni, călătorie ce îi va influența practica artistică o perioadă lungă de timp. În anul 2003 organizează o serie de expoziții în spatii neconvenționale „Arta mai aproape de public” și, începând din anul 2010 este curatoare a diverse expoziții de artă contemporană precum: „FemArt”, „Arte in București”, Salonul Național de Artă Contemporană, „Laborator interior”.

Credit foto: Andrei Mateescu