Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Peisaj de iarnă în Bucureşti, la MNAR
marius bunescu

Peisaj de iarnă în Bucureşti, la MNAR

Un peisaj de Marius Bunescu (1881 – 1971), mărturie a iernilor de altădată, aici din 1929, poate fi admirat în expoziţia deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României „O istorie uitată – Sindicatul Artelor Frumoase din România”.

În parcul Cișmigiu tocmai a nins, cerul este gri cu alb iar printre siluetele copacilor goi și printre arcadele de „La Cetate” se vede biserica Schitu Măgureanu. Nici urmă de om pe alea înghețată a parcului…

Pasiunea pentru artă a lui Bunescu s-a răsfrânt și în domeniul organizării unui cadru instituțional care să susțină viața artistică, fiind succesiv membru fondator, secretar și președinte al Sindicatului Artelor Frumoase, spun specialiştii de la Muzeul Naţional de Artă al României.

Marius Bunescu a debutat în anul 1911, în cadrul „Salonului Oficial”, participând cu regularitate și în cadrul manifestărilor artistice de la „Tinerimea Artistică”, „Arta Română”, la expoziții colective, expoziții de artă românească organizate peste hotare sau expoziții internaționale.

Diversitatea repertoriului său se va reflecta în genuri precum natura statică, portretul, autoportretul, compoziția de gen, cel mai reținut fiind peisajul, elaborat de artist în zugrăviri ample. Se va opri în peregrinările sale adesea la Constanța, Vatra Dornei, Suceava, București, Veneția, Muntele Athos sau pe meleagurile Țărilor de Jos, pe care le va colinda în diverse anotimpuri.

Artistul va adapta subiectele culese unei palete tonale locale, de ordin spiritual, calități ce îi vor converti pe artist într-un admirabil peisagist de atmosferă.

Expoziţia „O istorie uitată – Sindicatul Artelor Frumoase din România” este deschisă până în 31 martie 2023, în Sala cu Alveole – corpul Știrbei. Prețul unui bilet întreg este de 20 lei (la care se aplică reduceri și gratuități pentru diverse categorii de public).