Pictorița română Legendina Di Paolo, în focus la Sibiu
Cele mai frumoase opere de artă ale pictoriței române Legendina Di Paolo (Reghin, 1939 – Lugano, 2017) sunt reunite într-o expoziție la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu, în perioada 19 ianuare – 29 februarie.
Curatoriată de Alexandra Postelnicu, expoziția „Legendina Di Paolo: Dialoguri între antichitate și prezent” își propune să îndrume vizitatorul într-o călătorie în timp, oferindu-i posibilitatea de a cunoaște creația artistei.
Opera ei abordează subiectele clasice din antichitatea greco-romană și pe cele ale căror teme sunt strâns legate de conceptele de viață, regenerare și metamorfoză. Prin intermediul acestora, Legendina Di Paolo povestește complexitatea propriilor trăiri: abandonul patriei natale, necesitatea de a se adapta la o nouă viață într-o țară străină, concomitentă cu căutarea neîncetată a unei identități stilistice proprii.
Influența marcantă a lui Giorgio De Chirico și abilitatea artistei de a armoniza cu eleganță și de a pune în contrast figuri celebre precum cea a zeiței Flora cu portretul poetului Dante, sau reprezentarea eroului Pollux cu cea a Madonnei cu Pruncul, au dat naștere unor opere de artă contemporană autentice ce reprezintă simbolul unei cunoașteri artistice profunde a lumii antice și moderne și a unui gust sublim pentru frumusețea în cele mai pure și variate manifestări ale acesteia, se arată în prezentarea expoziției.
Creațiile se deosebesc și prin tehnica utilizată, caracterizată de puternice contraste cromatice care reușesc să capteze esențele epocilor trecute.