Cinci ani în Delta sălbatică – Dan Dinu: ”Trebuie să lăsăm natura să lucreze în liniște și să se autosusțină”

„Delta sălbatică”, primul documentar românesc de amploare dedicat Deltei Dunării, este o poveste spusă din perspectiva apei. Realizat de echipa filmului „România sălbatică”, cel mai ambițios documentar despre biodiversitatea din România, „Delta sălbatică” surprinde particularitățile acestui spațiu unic în Europa, desemnat patrimoniu UNESCO.

Povestea, spusă din perspectiva apei, prin interpretarea actriței Medeea Marinescu, a fost filmată timp de cinci ani, cu grijă față de mediul natural. Documentarul, care poartă amprenta directorului de imagine Cosmin Dumitrache și beneficiază de o coloană sonoră compusă de Alexei Țurcan, va fi lansat în cinematografele românești în 23 octombrie 2026.

Dan Dinu, care a regizat documentarul pe care l-a scris alături de Codruța Florea, vorbește într-un interviu acordat Curatorial despre ce a presupus această producție, despre fauna descoperită în Deltă, despre promovarea zonei și cum ar trebui să arate turismul acolo, despre importanța crucială a educației de mediu, fără de care nu poate fi protejată.

Ați investit mult timp în acest proiect, dar despre ce investiție financiară este vorba? Care este bugetul pentru o producție de anvergură realizată în decurs de cinci ani și de unde a venit cel mai mare ajutor?

Dan Dinu: Astfel de producții beneficiază în afara țării de bugete mult mai mari, însă noi am reușit să facem totul cu aproximativ 300.000 de euro. Bugetul a venit dintr-un grant de la Centrul Național al Cinematografiei, care a deschis porțile către un sprijin financiar mult mai mare de la Cinema City. Desigur că în completarea sumei a fost și aportul nostru, al echipei, cu foarte mult echipament și muncă.
A fost și este un efort mare, dar ne place foarte mult acest domeniu și încercăm să-l dezvoltăm cât mai mult, așa că este nevoie și de implicare personală.

Unde a fost filmat în cea mai mare parte acest documentar și ce a fost cel mai complicat, din punct de vedere tehnic?

Dan Dinu: Filmul a fost realizat în cea mai mare parte în Delta Dunării și alte câteva zone umede similare. Baza a fost la Mila 23, localitate aflată în inima Deltei, de unde ne-am deplasat constant în funcție de necesitate și către alte locuri. Povești importante sunt surprinse și în Pădurea Letea, iar unele secvențe au fost filmate la Vadu și Sfântu Gheorghe.
Cred că provocarea tehnică cea mai mare a fost filmarea subacvatică. Delta este foarte spectaculoasă sub apă, așa că a fost nevoie de echipament special pentru a reda peisajul și vietățile care trăiesc aici.

Care este cea mai emoționantă descoperire, întâmplare petrecută în cei cinci ani care v-a rămas și vă va rămâne întipărită în minte? Dar cea care a marcat ori schimbat în vreun fel producția?

Dan Dinu: Nu cred că a fost o descoperire mare în tot acest timp, pentru că merg în Deltă de mai bine de 15 ani și am ajuns să cunosc destul de bine acest loc, dar asta nu înseamnă că nu au fost momente fascinante. Unul dintre ele a fost să descopăr lumea subacvatică miniaturală a acestui loc. Au fost momente în care filmam anumite vietăți și habar nu aveam ce sunt. Această descoperire continuă te ține curios și te face să vrei să înveți mai mult. Unele secvențe s-au scris singure, pentru că în timp ce filmam un subiect, apărea altceva care să ne atragă atenția și care putea fi chiar mai fascinant. Ca să dau doar două exemple – când filmam niște plante acvatice a apărut în cadru o scoică de râu și mi-a furat toată atenția, iar când filmam larvele de țânțari care se transformă în adulți, pe suprafața apei se mișcau rapid niște colembole acvatice care au intrat și ele astfel în film cu o scurtă poveste.

De ce ați ales ca povestea să fie spusă la persoana I, din perspectiva apei, și ce schimbă aceasta în felul în care privim ecosistemul?

Dan Dinu: Am stat mult și ne-am gândit dacă este o idee bună să facem asta, în definitiv, nu este deloc ușor să spui o poveste despre Delta Dunării în care să nu poți spune cuvântul „apă”, pentru că apa este naratorul și ar fi ciudat să vorbească despre ea la persoana I. Dar am găsit un fir narativ foarte personal care s-a potrivit de minune. Deși provocările noastre au fost mari pe alocuri, totul s-a legat foarte bine la final. Aici trebuie să o menționez și pe Codruța Florea, cea care m-a ajutat să scriu scenariul.
Medeea Marinescu și-a asumat foarte bine acest rol și l-a susținut printr-o interpretare foarte bună. Nu a exagerat cu vocea și nu a jucat prea mult, a găsit dozajul perfect. Vocea ei caldă ajută foarte tare la a sensibiliza publicul, iar faptul că se vorbește la persoana I sensibilizează și mai mult privitorii și sperăm noi să-i și responsabilizeze. Dincolo de orice, apa este cea care stă la baza vieții, iar Delta abundă de viață, așa că are nevoie de înțelegerea noastră mai mult ca oricând.

Cum ați reușit să surprindeți viața sălbatică în condiții etice, fără să interveniți în comportamentul animalelor, și care au fost cele mai mari provocări ale filmării?

Dan Dinu: Eu țin foarte mult la acest aspect și toate filmele noastre sunt concepute astfel încât să deranjeze cât mai puțin. Nu este chiar greu să fii responsabil, trebuie doar să cunoști un pic comportamentul animalelor și să îți dai seama când acestea sunt deranjate de prezența ta. Am folosit tot felul de ascunzători, de la corturi de camuflaj, la construcții diverse, sau chiar un cort plutitor, însă au fost multe secvențe realizate și din barcă, la vedere. Uneori dacă stai destul de mult într-un loc fără a deranja, păsările se obișnuiesc cu tine și te acceptă. Desigur că nu trebuie să intri peste cuiburi sau în colonii, este important să găsești mereu distanța optimă pentru ca tu să filmezi corespunzător, iar animalul să își desfășoare activitatea nestingherit. Cred că aici este secretul. Dacă insiști prea mult nu o să mai ai un comportament natural și nimeni nu vrea asta.
Provocarea cea mai mare a venit de la a filma mamiferele, care sunt mult mai rare și mai greu de găsit în Deltă. Am folosit camere cu declanșare la mișcare și observatoare specializate, dar nu a fost deloc ușor. Așa se întâmplă mai mereu, dar nouă ne plac provocările.

Care dintre speciile prezentate a fost cel mai dificil de urmărit?

Dan Dinu: Aș începe mai degrabă cu un comportament. Mi-am dorit mult să avem în film o secvență cu ciorile care vin să prade coloniile de păsări de pe lacuri. Văzusem acest comportament cu ceva timp în urmă și am rămas impresionat de strategia ciorilor. Mi-am dorit să-l avem în film și ne-a luat o săptămână întreagă să reușim secvența. Dacă aș căuta o singură specie dificilă, atunci aș zice că șacalii ne-au dat ceva bătăi de cap. Sunt destul de asupriți în Deltă, pentru că nu sunt înțeleși pe deplin, iar asta îi face foarte sperioși în prezența oamenilor. Normal că au mai fost mamifere greu de filmat, în special cele rare și greu de găsit, și mă gândesc aici la vidră sau nurcă europeană.

Credeți că un astfel de film poate fi și o unealtă de promovare a zonei? Are Delta nevoie de popularizare, dincolo de nevoia de a fi conservată?

Dan Dinu: Desigur. Un astfel de film este o promovare pentru zonă, dar aș spune că mai are o componentă extrem de importantă, una educativă. Este important să promovăm o zonă naturală cât mai corect, pentru a nu pune presiune și mai mare pe ea. Filmul arată importanța locului din punct de vedere al biodiversității și atrage atenția și asupra câtorva probleme. Pentru mine, conservarea naturii trebuie să vină la pachet cu multă educare, nu doar cu metode coercitive. Delta are nevoie de un turism mai responsabil, bazat pe natură și pe punerea în valoare a comunităților locale, și mai puțin pe turism de masă, bărci rapide și gălăgie. Iar aici nu trebuie să educăm doar pe cei care oferă serviciile, ci și pe turiștii care le consumă. Sper ca acest film să deschidă niște ochi.

Care considerați că sunt astăzi cele mai dăunătoare practici pentru Deltă? Care este principala amenințare pentru rezervație?

Dan Dinu: Nu mă consider un specialist în astfel de probleme, deci nu pot răspunde foarte aplicat la această întrebare, însă ce pot observa este că există o presiune destul de mare din punct de vedere al turismului de masă. Cred că în Deltă ar trebui aplicat un turism lent, sustenabil, care să încurajeze mai mult turismul activ și mai puțin pe cel făcut în grabă cu bărci mari. Cu siguranță mai există amenințări și din punct de vedere al schimbărilor climatice sau a lipsei de sedimente aduse de Dunăre atunci când debitul fluviului scade.

Dacă spectatorul ar trebui să plece din sala de cinema cu o singură idee despre Delta Dunării, care ați vrea să fie și ce responsabilitate are fiecare dintre noi față de acest loc?

Dan Dinu: Mi-ar plăcea să cred că spectatorii vor pleca de la cinema nu doar mai bine informați, dar cu puțin mai multă empatie pentru ceea ce apa reușește să creeze în Deltă. Nu există vreo scuză pentru ca noi să nu protejăm mai mult Delta, este o datorie de la care nu trebuie să ne eschivăm. Sper ca acest film să ajute mai mult și la acest aspect și sper ca acest loc să rămână la fel de sălbatic cum am avut eu ocazia să-l descopăr.

Ce s-a schimbat în felul în care ați văzut Delta Dunării în cei cinci ani în care ați filmat-o?

Dan Dinu: Natura nu ar trebui să se schimbe în decursul a cinci ani, ea se schimbă în timp mult mai lung. Nici noi nu cred că ar trebui să facem asta foarte des, ba din contră, ar trebui de la bun început să rămânem niște susținători ai naturii și să nu ne transformăm deloc în exploatatori iresponsabili. Cu toții vedem însă că aceste lucruri sunt greu de realizat, iar schimbările din natură nu sunt niciodată în bine atunci când presiunea umană este prea mare. Trebuie să lăsăm mai mult natura să lucreze în liniște și să se autosusțină, iar astfel și ajutorul pe care noi în primim va fi mai mare și de lungă durată.

După atâția ani petrecuți în mijlocul naturii, ce ați început să vedeți altfel în relația dintre oameni și lumea sălbatică?

Dan Dinu: Mie îmi place să cred că natura schimbă oamenii în bine, așa că este foarte important să fim cât mai des expuși la ea. Trebuie să o înțelegem mai bine și trebuie să fim mai empatici. Cred că generațiile care vin din urmă dezvoltă o altă relație cu natura față de cea pe care o aveam noi la vârsta lor. Sunt mai conștienți decât eram noi asupra modului cum merg lucrurile și pornesc de la un alt set de valori. Educația de mediu ar trebui să fie mult mai bine înțeleasă, pentru că nu poți proteja ceva ce nu cunoști.