Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Pictorul basarabean Roman Tolici, în căutarea fericirii
roman tolici seven sins, 2021

Pictorul basarabean Roman Tolici, în căutarea fericirii

Pictorul de origine basarabeană Roman Tolici, unul dintre cei mai apreciați artiști ai noului val hiperrealist, expune o nouă serie de lucrări sub titlul „Pursuit of Happiness”, la Muzeul de Artă din Constanța.

Expoziția eveniment are loc în perioada 22 februarie – 18 aprilie.

Pentru această nouă serie, el a devenit un observator al realității capitaliste, pe care o documentează fotografic și o prelucrează pictural în compoziții care diluează granițele dintre realitate și ficțiune.

Roman Tolici a explorat un anti-univers inactual: fericirea, un subiect mai degrabă respins în discursul cultural contemporan, foarte rar actualizat filosofic și aproape dispărut de pe radarul aspirațiilor cotidiene, se arată în prezentarea expoziției.

„Pursuit of Happiness” devine un spațiu de reflecție asupra condiției omului contemporan. În ecoul unor întrebări care rămân fără răspuns, lucrările examinează paradoxuri actuale, notând succint idei și impresii din perspectiva unui curent excepționalist, pe care-l strunește echilibrat, fără exaltări, fără momente de blazare și fără locuri comune. Prin efecte fotorealiste, pictura sa amplifică realul, îl testează și îl înscenează într-o irealitate regizată.

Căutarea fericirii, un posibil act imoral

Artistul a transmis într-un comunicat: „Căutarea fericirii individuale este privită azi ca un demers egoist. Fericirea, o noțiune atât de abstractă, relativă și particulară, este văzută acum ca o iluzie a unui secol îndepărtat, când Constituția americană o transforma în drept civil. Astăzi căutarea fericirii a ieșit din modă. Căutările noastre au mai degrabă scopuri altruiste cum ar fi salvarea planetei, lupta pentru egalitate, incluziune, toleranță. Căutarea fericirii a devenit un act intim, rușinos, dacă nu chiar imoral. Dar chiar și așa, ea nu a încetat să existe. În acest context, lucrările din aceasta serie țin de un registru personal, al căutării în general. O căutare de sensuri care justifică existența. O căutare a frumosului în grotesc, o căutare a binelui în rău, o căutare a adevărului în minciună. Și viceversa”.

roman tolici, dream of immortality 2019 ulei pe panza

Roman Tolici, „Dream of Immortality” (2019)

Rădăcini răsărite cândva din realismul socialist susțin variante subiective în care Roman Tolici răstălmăcește prima și probabil cea mai cunoscută dintre promisiunile fericirii capitaliste: visul american. Prosperitatea consumeristă, un ethos care-și are originea în Declarația americană de Independență, a devenit un imperativ absolut al ultimelor decade și o măsură a performanței în progres, în timp ce absența ei se transformă într-o posibilă stigmă a noii gramatici a bunăstării.

Roman Tolici este „o figură emblematică a realismului capitalist românesc, fiind un detectiv al ambiguităților care definesc omul contemporan în relație cu așteptările, presiunile sau promisiunile neoliberale”, spune Valentina Iancu, istoric de artă.

Scurtă biografie Roman Tolici

Roman Tolici s-a născut în 1974, în satul Ghetlova, raionul Orhei, aflat în centrul Republicii Moldova, la o distanță de aproximativ 75 km de Chișinău.

Studiile lui artistice au început la Şcoala de Arte „Igor Vieru” din Chişinău, însă interesul lui Tolici pentru imagine și cultura vizuală a fost hrănit încă din primii ani, în familie.

În 1990, s-a stabilit în Bucureşti, grație unei burse de studii la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza”, acordată de statul român.

Opt ani mai târziu, Tolici a susținut, printr-o expoziție publică (organizată la Palatul Parlamentului, Sala „Constantin Brâncuși”), teza de licență cu titlul Identități (profesor coordonator: Nistor Coita), în cadrul Departamentului Grafică al Universităţii Naţionale de Arte din București.

Odată cu sfârşitul anilor 1990, Roman Tolici a experimentat deopotrivă în domeniul literaturii, al ilustrației și animaţiei, benzii desenate și fotografiei, pentru ca, începând cu anii 2000 să se impună, prin expoziții personale și de grup, ca pictor.

Asociat cu un realism fotografic infuzat de poezie și un simț suprarealist al existenței cotidiene, Tolici este unul dintre artiștii reprezentativi ai generației douămiiste. Picturile sale par a fi detalii ale unei povești monumentale legate de întrebările și anxietățile generale ale omului.

Vernisajul „Pursuit of Happiness”, proiect organizat de Muzeul de Artă din Constanța cu Asociația Kontakt și Galeria Mobius din București, va avea loc pe 22 februarie, de la ora 16:00, în prezența artistului.

Imagine principală: lucrarea „Seven Sins” (2021), credit foto: Mobius Gallery și Matei L. Buta