Pictorul britanic Tim Scott Bolton, artistul botanic Helen Allen și botanistul John Akeroyd, la Casa Prințului de Wales din Viscri
Casa Prințului de Wales din Viscri găzduiește, până pe 3 septembrie 2023, expoziția de pictură în acuarele și ulei „Priveliști Transilvănene” a artistului britanic Tim Scott Bolton. În șura reconvertită a casei sunt expuse 37 opere originale realizate de Tim Scott Bolton în călătoriile din România, de la prima vizită în 2002, până în călătoria din 2017 realizată la invitația regelui Charles III, pe atunci ASR Prințul de Wales. În aceeași perioadă sunt expuse la casa din Viscri și litografiile a două acuarele realizate de regele Charles III.
„Majoritatea picturilor selectate sunt din Transilvania, iar câteva de lângă Budești, în nordul îndepărtat. Găsesc scena rurală total irezistibilă, cu textura clădirilor, casele viu pictate și oamenii care își desfășoară viața de zi cu zi pe îndelete, dar sustenabil. Sunt două aspecte care m-au atras în această parte a Transilvaniei săsești – modul de viață bucolic menționat mai sus și, în al doilea rând, satele compacte, dezvoltate în jurul magnificelor biserici fortificate. Toate acestea sunt plasate într-un peisaj nepătat”, spune Tim Scott Bolton.
Expoziția face parte dintr-o serie de evenimente care au în centru peisajul satelor transilvănene și flora sălbatică din zonă. „Anul acesta se împlinesc 10 ani de când a început lucrul la The Transylvania Florilegium, la dorința majestății sale, atunci ASR Prințul de Wales. Cu această ocazie, dr. John Akeroyd și Helen Allen revin în Viscri, în perioada 23 – 28 iunie, ca lectori în cadrul workshop-ului organizat de Irina Neacșu și Cembra School of Arts, recreând pentru participanți experiența lucrului la florilegium. Tim Scott Bolton, dr. John Akeroyd și Helen Allen sunt adevărați ambasadori ai acestei zone, iar prezența lor în Viscri ne onorează și ne bucură de fiecare dată”, a transmis Mihai Grigore, administrator Casa Prințului de Wales.
Ilustrații botanice, realizate de artiști internaționali
Botanistul dr. John Akeroyd, o autoritate în domeniul plantelor europene, cu o experiență de peste douăzeci de ani în lucrul cu flora transilvăneană, a întocmit în urmă cu zece ani o listă cu plante importante din zonă și, împreună cu Helen Allen, artist și director al Școlii de Artă Botanică de la Chelsea Physic Garden, a însoțit în România un grup de artiști internaționali de succes. Grupul a fost format din artiști botanici de top din America, Australia, Anglia, Franța, Olanda, Japonia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Elveția și Turcia. Într-un proiect care a durat peste 5 ani, au fost finalizate 124 de ilustrații botanice, publicate în două volume.
„Am fost captivată de peisajul rural și de satele și grădinile din Transilvania, încă de la prima vizită. Cinci din cele șapte excursii cu artiștii, pentru a surprinde florile sălbatice care cresc în pajiștile din apropiere, au fost în Viscri. A mă întoarce aici pentru această aniversare cu totul specială și a preda în cadrul acestui atelier este o bucurie și un privilegiu. Participanții vor împărtăși experiența avută de artiștii care au lucrat la The Transylvania Florilegium, plimbându-se pe pajiști și înțelegând botanica cu dr. John Akeroyd și își vor crea propriile capodopere”, spune Helen Allen.
Dr. John Akeroyd a venit pentru prima dată în Transilvania în anul 2000 și s-a îndrăgostit de diversitatea florei sălbatice. Și-a dedicat de atunci mult timp studierii și promovării acestor pajiști, care, în ciuda amenințărilor mereu prezente, rămân o parte integrantă a agriculturii rurale. „Pentru mine, The Transylvania Florilegium a fost o oportunitate unică de a imortaliza diversitatea florală a acestei zone, într-o regiune cu terenuri agricole, nu într-o rezervație naturală. Pentru România, florile din această zonă, incluzând aproximativ 60 de rude sălbatice ale plantelor de cultură, sunt o resursă vie prețioasă, care trebuie conservată. Plantele descrise în Florilegiu sunt doar o mostră din cele peste 1.200 de plante cu flori sălbatice prezente în acest ținut și în Valea Oltului. Nu numai că această floră deosebită este una pe care Majestatea sa Regele Charles al III-lea a ajuns să o cunoască și să o iubească în vizitele sale, dar și sudul Transilvaniei a devenit renumit în întreaga lume pentru florile sale sălbatice, care atrag acum vizitatori, alături de faimoasa arhitectură și cultura tradițională. Florile sălbatice ale Florilegiului Transilvaniei nu sunt imagini ale unor bogății pierdute, ci icoane ale unui peisaj rural care încă îmbină frumusețea naturală cu un ecosistem viu, productiv. Multe dintre ele au dispărut în alte părți din Europa și trebuie să fim sârguincioși în protecția lor. Ignoranța este cel mai mare dușman al conservării, iar promovarea este o armă cheie în lupta pentru protejarea lor în România. Florilegiul Transilvaniei și alte inițiative precum acestea sunt un început”, adaugă dr. John Akeroyd.
Expoziția permanentă din Casa Prințului de Wales din Viscri, „The Transylvania Florilegium”, are în centru cele două volume ale florilegiumului publicat în anul 2018, precum și o serie de ilustrații din acestea.