Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Picturi de Ion Musceleanu, Francisc Gall, Elena Müller-Stăncescu și Rudolf Negely, vândute din patrimoniul unei galerii bucureștene
rudolf negely, terasa la arbe

Picturi de Ion Musceleanu, Francisc Gall, Elena Müller-Stăncescu și Rudolf Negely, vândute din patrimoniul unei galerii bucureștene

Picturi de Ion Musceleanu, Francisc Gall, Elena Müller-Stăncescu și Rudolf Negely au fost vândute din patrimoniul unei galerii bucureștene într-o licitație Artmark care a avut rata de adjudecare de aproximativ 85% și un total de 113.475 de euro.

Dintre cele 186 de loturi, cel mai valoros a fost „Lectură”, ulei pe pânză lipită pe carton de Ion Musceleanu, vândut pentru 2.750 de euro, după ce valoarea lui a fost estimată inițial la cel mult 1.800 de euro.

lectura, ion musceleanu, curatorial

Lectură, Ion Musceleanu

Ion Musceleanu a mai fost prezent în licitație cu portretul „Studenta” din 1980, care a fost vândut pentru 900 de euro..

Al doilea cel mai mare preț a fost obținut de „Mahoane la mal”, de Francisc Gall, ulei pe pânză vândut pentru 2.250 de euro, după o estimare de maxim 1.500 de euro.

francisc gall, mahoane la mal, curatorial

Mahoane la mal, Francisc Gall

Alte două lucrări de Gall au fost adjudecate: „Plajă la Granville”, contra sumei de 2.200 de euro, și „Autoportret cu pălărie”, contra sumei de 1.000 de euro.

La același preț a fost adjudecat și „Gladiole în vas japonez”, ulei pe carton de Elena Müller-Stăncescu. Lucrarea a fost estimată la cel mult 1.200 de euro anterior licitației.

trandafiri, elena muller stancescu, curatorial

Trandafiri, Elena Muller-Stăncescu

„Trandafiri” și „Natură statică cu trandafiri roz”, de Elena Müller-Stăncescu, au fost vândute de asemenea la prețurile de 1.400, respectiv 1.200 de euro.

Patru picturi de Rudolf Negely au fost scoase la vânzare, însă numai două și-au găsit cumpărător: „Peisaj din Italia”, pentru 1.000 de euro, și „Terasă la Arbe”, pentru 1.400 de euro.

peisaj din italia, rudolf negely, curatorial

Peisaj din Italia, Rudolf Negely

Au mai fost adjudecate lucrări de Ion Pacea, Constion și Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Theodor Aman (acvaforte) și Nicolae Tonitza (tuș; cărbune pe hârtie).

Fotografie principală: „Terasă la Arbe”, de Rudolf Negely