Picturi murale creștine din Evul Mediu Târziu, descoperite în Sudan
Arheologii care efectuau săpături la reședințele din vechiul oraș nubian Old Dongola (Tungul) din Sudan au descoperit, în mod neașteptat, un complex de camere ascunse.
Construite din cărămidă uscată la soare, pereții sunt împodobiți cu picturi creștine datate în perioada Funj (secolele XVI-XIX e.n.), potrivit unui comunicat de presă al Centrului polonez de arheologie mediteraneană de la Universitatea din Varșovia, ai cărui cercetători conduc săpăturile.
Vechiul Dongola a fost capitala regatului creștin al Makouriei. Situl cuprinde multe biserici, case și moschei. Pereții unor clădiri sunt decorați cu fresce foarte fine.
Una dintre picturi arată un rege nubian care se înclină în fața lui Hristos în timp ce primește binecuvântarea, întâlnirea lor fiind supravegheată de arhanghelul Mihail, ale cărui aripi adăpostesc ambele figuri. Într-o altă pictură, Maria este reprezentată într-un stil neobișnuit, purtând o haină întunecată, o carte și o cruce.
Arheologul Artur Obluski a comentat: „Aceste picturi murale infirmă prejudecata conform căreia africanii ar fi încercat să copieze stângaci arta din Nord. Ei au fost creativi, adaptând, nu doar adoptând, tendințele lumii la nevoile lor, astfel încât noua paradigmă ar trebui să fie Nubio- și Afrocentrică”.
Nu doar picturile, ci și încăperile în care se află sunt misterioase. Spațiul este înălțat deasupra nivelului solului, deci este puțin probabil să fi fost un mormânt. Cu toate acestea, era destul de mic și avea o formă ciudată. O teorie propusă de cercetători este că picturile au fost realizate în acest spațiu secret în timp ce regele David și armata sa de soldați sclavi se apropiau de Dongola.
Credit foto: Centrul polonez de arheologie mediteraneană de la Universitatea din Varșovia