Pierre Bonnard ar fi fost arestat la Luvru pentru că își retușa propriile picturi

Pierre Bonnard s-a născut în 1867 și și-a început educația artistică la Académie Julian, după ce, pentru a-și liniști tatăl, a început să se pregătească ca avocat. S-a dedicat total carierei sale de artist după ce și-a încheiat serviciul militar la vârsta de 20 de ani și după ce a picat un examen juridic important. La scurt timp după aceea, a devenit membru fondator al grupului Les Nabis, artiști pasionați de spiritualitate – dintre care mulți se cunoscuseră ca studenți la Académie Julian – care creau lucrări de inspirație post-impresionistă și simbolistă.

Les Nabis își dădeau reciproc porecle care reflectau practicile lor: cea a lui Bonnard a fost Le Nabi le trés japonard, sau „Nabis-ul foarte japonez”, datorită dragostei sale pentru arta asiatică și influenței acesteia asupra propriilor compoziții.

Retușarea compulsivă a operelor artistului era adesea ghidată de dragostea sa pentru culoare, ceva despre care era „obsesiv”. Atunci când crea o nouă nuanță, „retușa tablouri vechi, inclusiv pe cele care erau expuse deja în muzee, punându-l pe prietenul și colegul său artist Édouard Vuillard să distragă atenția paznicilor”, potrivit The Guardian. Vuillard a fost un membru al grupului Les Nabis, cu care Bonnard a lucrat îndeaproape și a împărțit un atelier în anii 1890.

Rectificările lui Bonnard erau atât de cunoscute, încât poeta Jane Hirschfield a imaginat scenariul în lucrarea sa din 1994 „History As The Painter Bonnard”, numind acțiunea în sine „bonnarding”.

În catalogul expoziției „Bonnard” a Muzeului de Artă Modernă din 1998, scriitoarea Sarah Whitfield a notat că „există diverse povești despre cât de mult era dispus Bonnard să facă pentru a retușa un tablou, folosindu-și prietenii pentru a distrage atenția paznicilor din muzee sau prezentându-se la casele colecționarilor cu o mică cutie de pictură în buzunar”. Un exemplu a fost pictura „A Sea Outing” (1924), care a aparținut unor prieteni de-ai săi, Hahnlosers, pe care Bonnard a „retușat-o considerabil” după debutul său în expoziția publică.

Whitfield a subliniat, de asemenea, că dorința lui Bonnard de a-și revizui periodic picturile a cauzat o problemă în ceea ce privește datarea exactă a lucrărilor artistului: „Practica lui Bonnard de a-și reface și retușa picturile pe perioade lungi sau de a reveni la ele după un interval de mai mulți ani înseamnă că datele de finalizare sunt, în multe cazuri, incerte”.

O expoziție din 2015 a operei lui Bonnard la Musée d’Orsay a luat decizia de a aborda cronologia operei lui în mod jucăuș, ceea ce The Art Newspaper a considerat „sensibil, deoarece Bonnard însuși nu respecta datele. El putea petrece ani de zile pe un tablou și era întotdeauna gata să retușeze lucrări vechi și uneori să le modifice substanțial”.

Arestarea lui Bonnard de către gărzile de securitate din Luvru este probabil un mit, unele relatări înfrumusețând chiar povestea cu Bonnard strigând „dar eu sunt Bonnard! Este tabloul meu!”, în timp ce era escortat afară. Cu toate acestea, indiferent dacă Bonnard a fost sau nu cu adevărat arestat în timpul uneia dintre modificările sale din muzeu, răspândirea zvonului demonstrează cu prisosință pasiunea nepotolită a artistului pentru perfecționarea picturilor sale.

Foto credit: Musée d’Orsay, Pierre Bonnard, „Crépuscule, dit aussi La partie de croquet”, 1892