Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Portret dublu Rubens – Van Dyck recuperat la patru decenii după furt
erasmus quellinus ii, art loss register

Portret dublu Rubens – Van Dyck recuperat la patru decenii după furt

Un dublu portret Peter Paul Rubens – Anthony van Dyck realizat de artistul flamand din secolul al XVII-lea Erasmus Quellinus II a fost recuperat la patru decenii după ce a fost furat, iar recent a fost expus din nou la Chatsworth House, conac din East Midlands din Anglia.

În 1979, pictura în tonuri gri a fost împrumutată ca parte a unei expoziții la Towner Art Gallery din Eastbourne, când a fost luată în ceea ce ziarele de la acea vreme au numit un raid de tip „sparge și fură”.

Reprezentanții Chatsworth House, reședința ducelui de Devonshire, renumită pentru arhitectura sa barocă engleză și terenurile somptuoase, au presupus că tabloul dispăruse pentru totdeauna. Apoi, în 2020, istoricul de artă belgian Bert Schepers a observat că tabloul era de vânzare la o casă de licitații din Toulon, în sudul Franței. El a contactat Chatsworth House, care a reușit să recupereze tabloul în coordonare cu Art Loss Register, o companie care deține cea mai mare bază de date privată din lume privind arta furată și dispărută.

Lucrări de restaurare

Înainte de a fi expus din nou, tabloul a necesitat lucrări de restaurare pentru a-i fi redată o parte din strălucirea originală.
Cele două panouri de lemn care alcătuiesc tabloul s-au deplasat, iar restauratorii au observat că o parte din vopsea s-a desprins. La examinarea cu fluorescență ultravioletă, specialiștii  au observat pete de nicotină pe anumite zone ale panoului.

Cel care a pus în vânzare pictura la Toulon a găsit-o în casa părinților săi din Eastbourne și crede că deteriorarea ar fi putut avea loc atunci când proprietatea a fost ocupată ilegal.

Născut într-o proeminentă familie de artiști din Anvers, Quellinus a fost elevul lui Peter Paul Rubens și, ulterior, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai acestuia. Medalionul cu portretele prezintă emblema fiecărui artist și e considerat că a fost pictat în primul rând ca sursă de inspirație pentru realizarea de stampe.

Se crede că a fost achiziționată la începutul secolului al XVIII-lea de unul dintre primii duci de Devonshire, care erau colecționari de artă.

Chatsworth intenționează să expună pictura la Galeriile Naționale din Scoția la sfârșitul acestui an.

Credit foto: Art Loss Register