PORTRET – El Greco: Un maestru al picturii al cărui stil tulburător a fost redescoperit după sute de ani de la moartea sa

El Greco, pe numele său adevărat Doménikos Theotokópoulos, s-a născut în 1541, în Creta, şi a devenit, în cei 73 de ani de viaţă, un maestru al picturii spaniole, deşi nu s-a dezis vreodată de originea sa elenă. Picturile lui cu personaje şi atmosferă tulburătoare au fost redescoperite şi probabil apreciate şi mai mult, la sute de ani de la moartea sa. El Greco a fost de asemenea sculptor şi arhitect.

Theotokópoulos a devenit El Greco în Italia

Theotokópoulos îşi semna de obicei picturile cu numele său întreg, cu litere greceşti, iar numele El Greco l-a preluat în Italia, unde, în acea perioadă, oamenii erau cunoscuţi după originea lor. Articolul „El” provine, probabil, din dialectul veneţian al vremii.

De altfel, artistul era cetăţean veneţian, deoarece Creta făcea parte din Republica Veneţiană. Astfel, i-a fost uşor să meargă în superbul oraş pentru a studia, când avea, spun specialiştii, 19 ani.

Unul din puţinele lucruri cunoscute despre acea perioadă a vieţii sale este că a fost ucenic în atelierul lui Tiţian, cel mai mare pictor al momentului.

Multe din lucrările sale de atunci au fost create în clasicul stil al Renaşterii. Singura influenţă a culturii sale bizantine era relevată uneori de maniera în care executa portrete, precum în „Vindecarea orbului”.

Experienţa spaniolă

El Greco a ajuns în Spania în primăvara lui 1577, la început în Madrid, apoi în Toledo. Se pare că a dorit să ajungă acolo deoarece aflase de marele proiect al lui Filip al II-lea: construirea unei mănăstiri în El Escorial, în onoarea lui San Lorenzo. Potrivit cercetătorilor, artistul a aflat de acest plan, care era pentru el o provocare, de la prieteni din rândul clerului sau din rândul intelectualilor.

Prima sa comandă în Spania a fost  altarul bisericii Santo Domingo el Antiguo din Toledo. Maniera în care a pictat Adormirea Maicii Domnului (Asunción) acolo marchează începutul limbajului său artistic special şi practic al geniului său. Deşi tehnica este veneţiană, libertatea de a folosi culorile şi de a ilustra visceralul arată pictorul original şi influenţa lui Michelangelo în acelaşi timp. Ce îi uneşte pe ce doi este şi tendinţa de a alungi siluetele.

Restul vieţii l-a petrecut în Toledo, de unde a onorat comenzi de lucrări în mănăstiri şi biserici. S-a înconjurat de intelectuali şi oameni ai clerului, care i-au dedicat inclusiv sonete. După moartea sa a lăsat în urmă o bibliotecă extraordinară, care a oglindit cultura sa vastă: avea volume în limbile greacă, latină, italiană şi spanolă.

În 1585 s-a mutat în palatul Marqués de Villena, pentru că avea nevoie de mai mult spaţiu de atelier. Deşi palatul este o ruină acum, lângă acesta există un muzeu dedicat operei sale.

Regele Filip al II-lea i-a refuzat o lucrare

Legătura artistului cu familia regală spaniolă a fost scurtă şi nu foarte satisfăcătoare. Filip al II-lea a refuzat lucrarea sa, „Martiriul Sfântului Mauriciu” şi a comandat o operă care să înlocuiască pictura. Acest fapt a încheiat colaborarea lor, după ce, probabil, regele a fost intimidat şi uimit de stilul pe care nu îl regăsea nicăieri: acela care crea iluzia de spaţiu doar din tuşe de culoare.

Acest efect de maestru este ilustrat magistral în pictura pe care mulţi o consideră capodopera sa: „Înmormântarea contelui de Orgaz”. Aceasta este inspirată dintr-o legendă a locului, potrivit căreia sfinţii Augustin şi Ştefan au apărut în faţa contelui de Orgaz în mormânt, drept semn de recunoştinţă pentru generozitatea lui faţă de biserică.

Tabloul împarte lumea terestră de Eden. Pe pământ, alături de cei doi sfinţi plecaţi asupra aristocratului, este un tânăr – fiul lui El Greco, Jorge Manuel.

 

Capodopere în bisericile şi mănăstirile din Toledo

Din 1590 până la finalul vieţii, a pictat biserici şi mănăstiri în regiunea în care a ales să trăiască. În „repertoriul” tablourilor sale se regăsesc Sfânta Familie, Maria Magdalena şi episodul biblic al lui Isus în Grădina Ghetsemani. Hristos cărând crucea este o temă la care s-a întors mereu, cu 11 variante şi numeroase copii.

Una din picturile care îl prezintă pe Isus alături de ucenici se află în Catedrala din Toledo. Deşi de formaţie bizantină, El Greco a absorbit imaginarul religios şi miturile din Spania şi le-a ilustrat în mod unic, rezultat al multiculturalismului său.

Ultima parte a operei sale este definită de tendinţa de a distorsiona siluetele, iar un exemplu în acest sens este „Adoraţia păstorilor”, pictură creată pentru propria capelă funerară.

Cunoscut pentru picturi religioase

Dar aceasta nu a fost singura sa îndeletnicire. A pictat portrete ale apropiaţilor sau aristocraţilor care i-au comandat lucrări. Dar dincolo de tematică, arta lui El Greco vorbeşte prin modul în care imortalizează realitate. Publicaţia Greek Reporter i-a dedicat un articol numit „El Greco – pictorul elen care a schimbat arta lumii”.

Acolo este prezentată o declaraţie a maestrului, în completă congruenţă cu ceea ce a lăsat în urmă: „Pictez pentru că spiritele şoptesc nebuneşte în mine”. Evoluţia postumă a operei lui El Greco a fost inegală: după ce a căzut în uitare, a fost redescoperit de colecţonari, în secolul XVIII. Deşi un bizantin, El Greco a inspirat realiştii, impresioniştii, cubiştii şi pictorii abstracţi, cu genii precum Cezanne, Van Gogh, Picasso ori Pollock mărturisind că au simţit influenţa lui.

Lucrările sale pot fi admirate în mari muzee din lume, dar şi în ţara natală, la Galeria Națională de Artă din Atena. Personalitatea sa este celebrată şi în micul muzeu El Greco, de la marginea satului Fodele din Creta, loc în care se presupune că s-a născut.

Citiți și articolele din seria City Break Art – Atena și Trei muzee de vizitat în capitala elenă.