Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
PORTRET – Gustav Klimt: Creatorul care nu s-a mulţumit să fie un pictor decorator de geniu şi a imortalizat senzualitatea feminină

PORTRET – Gustav Klimt: Creatorul care nu s-a mulţumit să fie un pictor decorator de geniu şi a imortalizat senzualitatea feminină

Gustav Klimt a fost creatorul al cărui talent putea să rămână în istoria artelor plastice în domeniul operelor decorative, în care putea face o mică avere, înfrumuseţând clădiri imperiale. Dar a ales să fie rebelul care a căutat un nou stil, care a imortalizat, uneori în aur, senzualitatea modelelor sale feminine.

Începuturile

Gustav Klimt s-a născut în Viena, în 1862, într-o familie modestă. Tatăl său, Ernst Klimt, era gravor şi aurar şi câştiga destul de puţin, astfel că artistul a trăit în sărăcie iar apoi, de-a lungul vieţii şi-a susţinut financiar rudele.

În 1876 a primit o bursă la Şcoala de Arte şi Meserii din Viena (Kunstgewerbeschule), unde a studiat timp de şase ani şi a primit o diplomă de pictor de arte decorative. Alături de fratele său, Ernst, care a urmat aceeaşi şcoală şi de prietenul lor, Franz Matsch, Gustav Klimt a început să lucreze. Cei trei au început să primească diverse comenzi şi erau cunoscuţi generic drept „Compania artiştilor”.

Aveau propriul atelier şi pictau interioare, cu precădere teatre. La nici 30 de ani, erau recunoscuţi pentru talentul lor şi ajunseseră să decoreze pereţii teatrelor mari din Imperiul Austro-Ungar.

Comanda de a a decora Villa Hermes de lângă Viena, reşedinţa de vacanţă a împărătesei Elisabeth, a fost adevărata recunoaştere că erau, cu adevărat, cei mai buni din domeniu.

Gustav Klimt a realizat pentru această comandă opere care ilustrau scene mitice sau aduceau un omagiu operelor lui Shakespeare. La final, în 1888, pictorii au fost decoraţi cu Crucea Serviciului Credincios (Verdienstkreuz), iar Gustav Klimt a primit comanda să picteze sala de spectacole din vechiul Burgtheater, lucrare care îl va face cu adevărat celebru.

Această pictură, care are o acurateţe aproape fotografică, este una din bijuteriile stilului naturalist. În final, Klimt a fost din nou decorat. Dar, în timp ce gusta marele succes, artistul se îndrepta către radicalul Art Nouveau.

Pictorul rebel

În anii ce au urmat, pentru cei trei a devenit tot mai greu să lucreze împreună, în mare parte din cauza schimbării de stil a lui Gustav Klimt. Franz Matsch s-a dedicat portretisticii, iar Ernst a murit în 1892, la puţin timp după moartea tatălui.

Cu două persoane apropiate care au murit într-un interval atât de scurt, Gustav Klimt s-a retras o perioadă din viaţa publică. În solitudine, a studiat diverse stiluri de artă, de la cele clasice la cele contemporane. S-a aplecat asupra culturilor care de obicei erau trecute cu vederea de artişti – cea chineză, cea japoneză ori cea egipteană.

În 1893, a început să lucreze la ultima sa comandă publică, pentru Universitatea din Viena: o ilustrare a Filozofiei, Medicinei şi Jurisprudenţei. Şapte ani mai târziu, când au fost încheiate, lucrările au fost criticate pentru că ar fi fost realizate într-un stil prea radical, dar mai ales pentru că ar fi fost indecente. Astăzi există doar reproduceri după aceste opere care au creat un scandal, deoarece ele au fost distruse în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Klimt nu era singurul rebel al vremii. Alături de 40 de artişti vienezi de renume, a demisionat din Academia de Arte şi a creat Uniunea Pictorilor Austrieci, cunoscută mai degrabă drept Secesiunea vieneză. Cu Klimt preşedinte, Secesiunea nu susţinea un curent anume, ci mai degrabă era definită de opoziţia faţă de normele clasice, pe care le considera cu totul restrictive.

În 1902, Klimt a realizat „Beethovenfries” („Friza lui Beethoven”) pentru expoziţia secesionistă. Lucrarea fusese creată pentru a celebra opera marelui compozitor şi făcea parte dintr-un grup care cuprindea o sculptură de Max Klinger. Opera nu a fost prezentată în afara expoziţiei decât abia în 1986.

În acest timp, el nu s-a limitat la executarea de opere pe comandă. Îi făcea plăcere să creeze portrete pe malurile Attersee, într-un stil original, care aplatiza peisajul, care se crede că era privit de artist printr-un telescop.

neue galerie

Perioada aurie

Operele de atunci au fost cele mai de succes ale artistului şi chiar în prezent, sunt cele care sunt în mod direct asocate cu Gustav Klimt. Multe dintre operele sale erau realizate cu foiţă de aur, precum „Atena Pallas” (1898), dar cele mai cunoscute sunt „Portretul Adelei Bloch-Bauer” (1907) şi „Sărutul” (1907-1908).

Cel mai probabil, această tehnică a fost inspirată de stilul bizantin pe care Klimt l-a observat în mozaic, în călătoriile sale la Veneţia şi Ravenna.

În 1904, a colaborat cu mai mulţi artişti pentru a decora Palais Stoclet, casa unui industriaş belgian bogat. Clădirea era una dintre cele mai mari creaţii în stilul Art Nouveau, iar lucrările realizate de el pentru a decora sufrageria sunt cele mai bune opere ornamentale pe care le-a realizat vreodată.

În 1910, Klimt a depăşit perioada aurie, ultima pictură în acest stil fiind „Moarte şi Viaţă” (1908 – 1910). În 1911, această pictură a fost prezentată la Expoziţia Internaţională de la Roma şi a câştigat prmul primul premiu. Nemulţumit de lucrare, artistul a schimbat ulterior fundalul, din auriu în albastru.

Klimt a murit pe 6 februarie, 1918, după ce a suferit un atac cerebral, fiind bolnav şi de pneumonie, cel mai probabil gripa spaniolă, care a ucis atunci 5% din populaţia mondială. A lăsat în urmă mai multe opere neîncheiate.

klimt albertina

Viaţa privată: Pictorul femeilor, iubitorul de pisici, mentorul pentru tinerii artişti

Klimt era o persoană retrasă şi nu frecventa celebrele cafenele în care se adunau artişti. Adora să picteze femei şi se pare că a avut nenumărate aventuri, ţinute departe de viaţa publică. Biografii spun că ar fi avut 14 copii din diversele sale relaţii şi există o poveste pentru fiecare femeie care i-a fost model.

Dar se pare că relaţia cu cea care i-a fost muză, Emilie Louise Flöge, sora cumnatei sale, a fost una doar de prietenie. Sunt speculaţii că „Sărutul” i-ar ilustra pe cei doi, într-o îmbrăţişare. Cele 400 de scrisori între Klimt şi Flöge aduc la lumină o legătură intelectuală strânsă între cei doi. Mai mult de atât, artistul i-a lăsat muzei sale jumătate din avere, prin testament.

Adora pisicile. De altfel, există o fotografie simpatică a pictorului, din 1912, care o ţine în braţe pe iubita sa felină, Katze. Criticul Arthur Roessler îşi amintea că atunci când intra în atelierul lui Klimt, era înconjurat de 8 -10 pisici care alergau sau torceau.

A fost mentor pentru mai mulţi artişti, în special pentru Egon Schiele, despre care experţii spun că, dacă nu ar fi murit atât de tânăr, ar fi fost un creator enorm. Schiele a venit, la doar 17 ani, să îi ceară lui Klimt să îi fie maestru, iar Klimt l-a considerat protejatul său şi l-a ajutat în carieră.

Operele lui Klimt pot fi admirate în lumea întreagă, inclusiv la Muzeul Leopold din Viena.

Citiţi şi: City Break Art – Viena

Fotografii:  Neue Galerie, Albertina