PORTRET – Ion Grigorescu, figură centrală în neoavangarda românească

Ion Grigorescu este o figură centrală în neoavangarda românească. Născut în 1945 la București, unde încă trăiește și lucrează, a avut o copilărie marcată de traumele consecutive ale celui de-al Doilea Război Mondial, Holocaustului și ascensiunea comunismului în România. Expoziţiile, filmele, fotografiile și lucrările sale pe hârtie produse de la sfârșitul anilor 1960 preiau relația sa tensionată cu regimul comunist.

O carieră artistică complexă

Ion Grigorescu are o complexă carieră artistică ce nu poate fi încadrată cu ușurință dintr-o perspectivă unidirecțională. Practica lui artistică angrenează diverse medii – pictură, desen, performance, fotografie, film, obiect – în documentarea aspectelor realității din sfera familială, a propriului corp și a existenței cotidiene, cât și din cea a contextului social și politic.

A studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, între anii 1963 – 1969, și face parte din Uniunea Artiștilor Plastici începând cu 1971, păstrând în permanență o atitudine critică și oarecum marginală în raport cu sistemul artistic oficial al perioadei.

Lucrările sale din anii ’60 – ’70 prezintă strategii provocatoare și subversive în expunerea și criticarea contradicțiilor inerente regimului comunist și dictaturii de dinainte de 1989. La începutul anilor ’80 a renunțat la activitatea artistică publică, din cauza înrăutățirii constrângerilor și a cenzurii impuse de regim, dedicându-se în schimb restaurării picturii murale bisericești. După 1989, și-a reluat activitatea expozițională, iar demersul său multifațetat eludează în mod constant orice tentativă de simplificare, fiind doar în mod general descris prin impulsul inepuizabil către experiment și diversele referințe folosite, din psihanaliză, yoga și filozofie budistă, „art brut”, cinematografie și de interesul său pentru spiritualitatea creștin-ortodoxă, în relație cu activitatea sa din sfera picturii murale bisericești și a restaurării.

Critic al regimului comunist

În perioada comunistă, Grigorescu a lucrat într-o relativă izolare și nu și-a expus în mod public niciuna dintre lucrări decât după Revoluția din 1989.

Confruntat cu restricții atât asupra formei, cât și asupra conținutului operei sale, Grigorescu și-a limitat practica la intimitatea atelierului său, așa cum se vede în scurtmetrajul „Male and Female” (1976), sau la mediul rural, așa cum se vede în colajul său fotografic „Marica at the Seaside” (1971-74), pentru a evita cenzura și persecuția. Drept urmare, camera de filmat sau colaboratorii săi artistici ocazionali erau adesea singurul său public. În ciuda acestei expuneri limitate și a economiei sale de producție, Grigorescu a găsit modalități inovatoare de a lucra sub constrângere.

În seria sa fotografică din anii 1970, precum „Mimicry” (1975) și „Traisteni” (The Serf) (1976), Grigorescu a transformat performance-urile în imagini statice, folosindu-se frecvent ca subiect pe el însuşi. Corpul său era materialul său principal, deoarece era accesibil și putea fi manipulat liber. În fotografiile puternice produse de-a lungul anilor 1970 și la începutul anilor 1980 – inclusiv seriile „Box-Yoga” (1980), „Autosuperpositions” (1977) și „Homage to Bacon” (1978) – el şi-a provocat corpul și mintea la limite fizice și psihologice prin contorsionări în diferite poziții care necesitau forță și concentrare semnificative. Deși acestea sunt încă imagini, dinamismul acțiunilor sale dezvăluie interesul său intens pentru observarea atentă și înregistrarea mișcării.

Pentru acțiunea filmată „Box” (1977), Grigorescu a folosit tehnica suprapunerii, stratificarea imaginilor pentru a crea un dublu autoportret. Apare gol, luptându-se singur. Acțiunea în buclă a acestui film alb-negru, de 8 mm, reflectă frustrarea artistului față de limitele stricte ale vieții de zi cu zi din România comunistă. Boxul împotriva sinelui este o bătălie pierdută; persistența sa în ciuda inutilității acțiunilor sale servește ca expresie a rezistenței private.

Grigorescu a produs și lucrări cu subiect politic, inclusiv „Dialog cu președintele Ceaușescu” (1978). Acest film imaginează o conversație improbabilă între artist și dictator, care este interpretat de Grigorescu purtând mască, costum și cravată. Pentru că lipseşte sunetul, în compensaţie, textul presupusei lor conversații apare pe ecran, îmbinând vizualul și textul într-un singur cadru. Se deschide cu fraza: „Dacă oamenii nu pot conduce, ar trebui măcar să critice!”. Această lucrare prefigurează pensula artistului cu Ceauşescu în 1980, când a fost însărcinat să picteze portretul său oficial. Portretul lui Grigorescu a fost respins pentru că nu era conform standardelor de artă ale statului.

În 2007, Grigorescu a revenit la subiectul Ceauşescu, devenit un fel de alter ego pentru artist, în lucrarea „Dialog post-mortem cu Ceauşescu”. Produs la aproape un deceniu de la moartea dictatorului, filmul testează pretinsa democrație a României post-comuniste prin reînvierea fantomei trecutului său. La fel ca primul său film, are și o conversație, dar de această dată Grigorescu îl aduce la viață pe Ceauşescu dându-i voce. Când filmul a fost proiectat pentru prima dată în România, unii telespectatori dintr-o generație mai în vârstă credeau că vocea era de fapt cea a lui Ceauşescu.

Lucrările artistului au fost prezentate în expoziții la Muzeul Stedelijk, la MoMA New York, la New Museum New York, în Bienala de la Viena 2015, Bienala de la Berlin 2010, Bienala de la Veneția 1997 și 2011, în Documenta 12 și la Kathmandu Triennale 2077.

Retrospectivă impresionantă la MNAC

O personalitate complexă și complicată, Ion Grigorescu este în egală măsură un vizionar, un rebel, un incomod – și, indubitabil, una dintre cele mai importante voci ale artei postbelice.

Impresionanta retrospectivă Ion Grigorescu, curatoriată de Călin Dan la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, care dezvăluie jocul periagogic al marelui artist, va continua pe întreg etajul 1 al muzeului și în acest nou sezon care se deschide joi, 8 decembrie.

De la fantasmele și obsesiile private la monștrii palpabili ai realității, de la ficțiunea fotografiei către realitatea picturii, de la angajarea politică la auto-exilul tăcut, de la secțiunea rurală și oamenii marginali sau viața urbană cu socializările ei burgheze dominate de politică, până la spațiul atelierului, al prieteniei și al iubirii, totul este ținut laolaltă de o subiectivitate profundă.

Expoziția poate fi vizitată la etajul 1 al muzeului până în 29 ianuarie 2023.

Credit foto: Ion Grigorescu – Male and Female, 1976, MoMA