Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Povestea lucrării „Ecorșeu” creată de Brâncuși, într-un volum lansat la MNArT
1 brancusi, timisoara mnart, curatorial.ro, ecorșeu

Povestea lucrării „Ecorșeu” creată de Brâncuși, într-un volum lansat la MNArT

Povestea lucrării „Ecorșeu” creată de Constantin Brâncuși sub îndrumarea lui Dimitrie Gerota este spusă într-un volum care va fi lansat pe 10 ianuarie la Muzeul Național de Artă Timișoara.

Volumul intitulat „O întâlnire astrală: Dimitrie Gerota – Constantin Brâncuşi. Povestea Ecorşeului” este coordonat de prof. dr. Irinel Popescu. La evenimentul de lansare vor avea loc dezbateri susţinute de coordonatorul lucrării cu Doina Lemny, doctor în istoria artei și muzeograf – cercetător la Centrul Pompidou din Paris, şi cu Filip Adrian Petcu, managerul Muzeului Naţional de Artă Timişoara.

afis lansare ecorseu

Lucrarea din ghips colorat din patrimoniul Colegiului „Carol I” Craiova este inclusă expoziției „Brâncuși: Surse românești și perspective universale”, ce poate fi vizitată la MNArT până la 28 ianuarie.

Ecorșeu, opera de artă de certă valoare

Realizat de studentul Constantin Brâncuși la Școala Națională de Arte Frumoase din București, „Ecorșeu” a fost început în anul 1901, sub îndrumarea profesorului de anatomie Dimitrie Gerota, și terminat în anul 1902, ca lucrare de absolvire a școlii. Deși destinată studiului anatomiei mușchilor, vaselor și nervilor de către studenții la Medicină și la Arte Frumoase, lucrarea este, în egală măsură, o operă de artă de certă valoare.

Gerota a fost reputat chirurg și anatomist al cărui nume îl poartă fascia renală, unul dintre cele 300 de nume reținute în Nomina Anatomica Internationalis.

Brâncuși este părinte al sculpturii moderne, detașat de trecutul academic. În creația lui, „Ecorșeu” ocupă un loc aparte, fiind o dovadă a bogatelor lui cunoștințe anatomice, dobândite în urma disecțiilor făcute sub îndrumarea lui Gerota, dar și o probă a măiestriei lui desăvârșite în arta figurativă.