Practici foto-video în România. Educaţie și Tendinţe
Proiectul „Interval”, realizat de asociația Slow-Sync PH, va fi lansat pe 3 septembrie, la ora 18:00, la Switch Lab, cu un eveniment din seria „Dialoguri” – „Practici foto-video în România. Educație și Tendințe”.
Invitați vor fi artiștii Matei Bejenaru și Iosif Király, iar discuția va fi moderată de teoreticiana și curatoarea Raluca Oancea.
Pornind de la apariția departamentelor de profil în cadrul universităților artistice și de la contextul în care acestea s-au dezvoltat, vor fi urmărite evoluțiile practicii artistice foto-video în România și impactul educației instituționale asupra lor.
Vor fi abordate astfel mai multe teme de interes: prin ce etape au trecut departamentele foto-video și încotro se îndreaptă, cum erau văzute la înființare de către membrii acestora și cum sunt văzute acum; fotografia și imaginea dinamică în arta contemporană și în lumea contemporană, implicații ale rețelelor sociale; fotografia ca meserie și ca una dintre industriile creative; ce șanse de supraviețuire prin fotografie sau videografie au absolvenții acestor departamente?
„Interval” reprezintă un program axat pe practici artistice fotografice și time-based media în România, cu activități concentrate în jurul spațiului CAV Multimedia de pe strada Biserica Enei.
Demersul urmărește realizarea de expoziții, ateliere și generarea de discuții asupra parcursului și curentelor de gândire specifice reprezentanților locali ai acestor forme artă.