Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Prima expoziție personală Radu Oreian în România în decurs de 15 ani, la Timișoara
radu oreian, expozitie timisoara

Prima expoziție personală Radu Oreian în România în decurs de 15 ani, la Timișoara

Radu Oreian, artist stabilit în Franța, expune la Fundația Art Encounters din Timișoara în perioada 23 ianuarie – 21 martie, aceasta fiind prima expoziție de amploare a sa în România în decurs de 15 ani după proiecte prezentate în Italia, Franța și Statele Unite.

Vernisajul este programat în seara de 23 ianuarie, cu participarea artistului și a curatoarei, iar în ziua următoare au loc o discuție cu Radu Oreian și un tur ghidat al expoziției.

Intitulată „Retinal Vertigo”, expoziția este curatoriată de Diana Marincu și reunește picturi și desene care explorează relația dintre imagine, materialitate și percepție, cu referințe la miniaturi și istoria artei.

Radu Oreian (n. 1984, Târnăveni) trăiește și lucrează în Franța. Practica lui se concentrează asupra mediilor clasice ale desenului și picturii, explorând modul în care istoria, miturile antice și arhivele vizuale modelează înțelegerea noastră asupra umanității. Lucrările lui construiesc o amprentă vizuală densă și meditativă, aflată într-o stare pulsantă de tensiune și relaxare.
Este reprezentat de 1969 Gallery, Eduardo Secci Gallery și Gallery Nosco.

Expoziția va putea fi vizitată, între 23 ianuarie și 21 martie, de joi până sâmbătă, între orele 12:00 și 18:00.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.