Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Primele lucrări ale lui Rembrandt, cele care ilustrează simţurile, expuse în premieră în oraşul natal
rembrandt1

Primele lucrări ale lui Rembrandt, cele care ilustrează simţurile, expuse în premieră în oraşul natal

Primele lucrări ale lui Rembrandt, pictate pe când maestrul olandez avea doar 18 ani, vor fi în curând expuse, în premieră, în orașul său natal, Leiden, în vestul Olandei. Muzeul De Lakenhal din Leiden, situat în apropiere de locul unde trebuie să se fi aflat atelierul lui Rembrandt (1606-1669), a prezentat presei cele patru tablouri.

Aceste lucrări fac parte dintr-o serie care ilustrează simțurile: „Glasses Seller” (Văzul), „Three Singers” (Auzul), „Operation” (Senzaţia), „Fainting Patient” (Mirosul). Un al cincilea tablou din această serie, cel despre gust, nu a fost găsit.

„Este foarte misterios. Suntem aproape siguri că Rembrandt a realizat cinci tablouri din această serie, deoarece există cinci simțuri și nu patru”, a declarat pentru AFP curatorul muzeului Janneke van Asperen. „Nu avem nicio idee unde ar putea fi. Poate că este încă acolo undeva, într-un pod. Sau poate că a dispărut pur și simplu. Sperăm să îl putem găsi”, a adăugat ea.

Lucrările arată că, încă de la o vârstă fragedă, Rembrandt era pregătit să se desprindă de convenții, potrivit muzeului. La acea vreme, simţurile erau reprezentate de obicei de figuri feminine.

„Talentul pe care îl vedem în aceste lucrări este deja cu totul excepţional”, a observat Van Asperen.

Cu toate acestea, unele aspecte ale picturilor sunt în mod clar opera unui pictor foarte neexperimentat, cum ar fi reprezentarea capetelor, dezvăluie ea.

Aceste lucrări timpurii prezintă semnele a ceea ce avea să devină semnătura lui Rembrandt, cum ar fi tușele largi și utilizarea clar-obscurului, o tehnică în ulei care implică contraste puternice între întuneric și lumină, pentru a crea figuri tridimensionale cu efect dramatic.

„Bineînțeles că el avea să devină un maestru în acest domeniu și vedem aici începutul acestui lucru”, a declarat curatorul.

„Așteptăm cu nerăbdare să le arătăm vizitatorilor olandezi și internaționali primele lucrări realizate de mâna sa și talentul de care artistul dădea dovadă încă de la o vârstă atât de fragedă”, a declarat directorul muzeului, Tanja Elstgeest.

Lucrările sunt expuse publicului timp de 150 de zile, între 20 ianuarie și 16 iunie.

Foto credit: De Lakenhal