„Războiul” de Henri Rousseau: viziunea apocaliptică a unui pacifist
“La Guerre/ Războiul”, alegorie ciudată și înfricoșătoare, este unică în opera lui Henri Rousseau, care renunță aici la junglele sale onirice pentru a protesta faţă de ororile războiului.
O viziune funestă
O tânără, care arată aproape ca o copilă, călărește un cal negru care galopează printr-un peisaj pustiu, populat de copaci morți. Copitele animalului nu ating pământul: pare să zboare deasupra unui val de cadavre, din care se hrănesc necrofagii. Realizat în jurul anului 1894, tabloul „La Guerre” (intitulat și „La Chevauchée de la discorde”) marchează un punct de cotitură în opera lui Henri Rousseau (1844-1910). Junglele luxuriante și alte motive onirice cedează aici locul violenței. Pictorul, încă marcat de trauma conflictului franco-prusac din 1870, se prezintă astfel ca un demn moștenitor al acelor artiști care, de la Rubens la Goya, au denunțat cu ardoare ororile războiului în operele lor.
„La Guerre”, detaliu
„Disperarea, lacrimile, ruina”
Rousseau preia aici codurile alegoriei clasice, pe care le reinterpretează, desigur, în stilul său propriu. El nu conferă războiului trăsăturile unei femei în armură, ci ale unei fete în rochie albă. Rochia ei imaculată este sfâșiată, iar părul lung și zburlit amintește de coama calului ei. Ea ține în mâini atributele războiului: o sabie și o torță aprinsă, care lasă în urma sa o dâră groasă de fum cenușiu. „Ea trece înfricoșătoare, lăsând în urmă disperare, lacrimi și ruină”, scria artistul în broșura Salonului Independenților, unde opera a fost expusă în 1894.
Culorile incendiului
Pe cerul albastru-cenușiu, norii se colorează în portocaliu și roșu, ca la apusul soarelui. Însă aici, flăcările luptelor sunt cele care colorează bolta cerească. Peisajul lunar pare sfâşiat de ramurile copacilor carbonizați care se ridică de o parte și de alta a compoziției, ca niște ziduri funeste. Privirea spectatorului este atrasă de mormanul de cadavre. Natura, la fel ca trupurile oamenilor, este grav mutilată.
Galop zburător
Situat în centrul compoziției, calul are aspectul unei himere înfricoșătoare și amintește de armăsarii temutului călăreț din Apocalipsă. Poziția sa ciudată, parcă levitând, cu toate patru picioarele în aer, amintește de celebrul „Derby d’ Epsom” al lui Théodore Géricault (1821), care înfățișează patru cai lansându-se într-un „galop zburător”. Artistul s-a inspirat de fapt dintr-o caricatură publicată în ziarul anarhist L’Égalité, care îl prezintă pe țarul Alexandru al III-lea pe calul său, zburând deasupra unui val de cadavre și urmat de o mulțime de corbi înfometați.
Pământul negru este acoperit de cadavre cu membrele dislocate, smulse, însângerate. Bărbați și femei, tineri și bătrâni: victimele de aici nu sunt soldați, ci civili, care nu au nici armură, nici haine. Cu toate acestea, în prim-plan se remarcă un bărbat. Cu brațele ridicate deasupra capului, el privește fix spectatorul, ca și cum ar vrea să-l facă martor al ororilor războiului. Unii au crezut că recunosc în acest torturat chiar trăsăturile lui Henri Rousseau.
Pierdut timp de 30 de ani
Criticat pentru stilul său naiv de unii, lăudat pentru singularitatea sa absolută de alții, „La Guerre” a stârnit reacții puternice în timpul expoziției sale la Salonul Independenților din 1894. În coloanele Mercure de France, pictorul Louis Roy a salutat această „încercare curajoasă în sensul simbolului”, în timp ce Alfred Jarry, cucerit, i-a comandat lui Henri Rousseau o versiune gravată a operei pentru a o publica în revista sa L’Ymagier. Tabloul a avut ulterior o istorie zbuciumată: pierdut timp de peste 30 de ani, a fost regăsit întâmplător într-un hambar în 1943.
Foto credit: Musée d’Orsay
