Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Recomandările curatorial.ro pentru weekendul 3 – 5 martie
oana coșug, yasmina assbane curatorial.ro

Recomandările curatorial.ro pentru weekendul 3 – 5 martie

Curatorial.ro recomandă pentru primul weekend de luna martie trei expoziții vernisate recent în muzee și galerii din București, centrate pe pictură, desen și obiect.

Portretul feminin în opera lui Gheorghe Tattarescu

Expoziția „Portretul feminin în opera lui Gheorghe Tattarescu (1820-1894)” este deschisă la Palatul Suțu.

În opera sa, pictorul Tattarescu, pe lângă portretul social, a studiat și portretul religios al Magdalenelor și Madonnelor și al reprezentării diverse a Maicii Domnului, atât în pictură, cât și în grafică.

Expoziția cuprinde o selecție de câteva copii în ulei după marii maeștri executate de Tattarescu în Italia, precum și studii personale de portret în creion și cărbune. Este curatoriată de Rodica Ion și poate fi vizitată până pe 28 mai.

Desen și obiect, două artiste în dialog

Prima expoziție a anului la Galeria Anca Poterașu reprezintă un dialog între Oana Coșug și Yasmina Assbane, artiste care explorează vizual și material imaginea corpului scindată între o experiență profund personală și un construct socio-cultural.

Oana Coșug a realizat desenele prezentate, iar artista belgiană Yasmina Assbane a creat obiectele.

„I am in the mood to dissolve in the sky” este curatoriată de Anastasia Palii, aflată la prima sa expoziție, și va fi deschisă până pe 15 aprilie.

Artiști basarabeni care au debutat în ’80 – ‘90

Prima expoziție din seria „Window to Europe”, dedicată prezentării la București a artiștilor plastici originari din Republica Moldova care și-au început cariera în anii ’80 – ’90, este deschisă la Arbor.art.room.

„Stări abstracte”, cu lucrări de Alina Cociere, dă startul seriei.

Seria va prezenta nu doar creația celor invitați, în mare necunoscuți pentru publicul român, ci și biografia lor profesională și rețeta reinventării în țările de adopție. Expoziția va putea fi vizitată până pe 2 aprilie.

Foto: „I am in the mood to dissolve in the sky” (c) curatorial.ro