DOCUMENTAR – Repere din colecția National Gallery: Georges Seurat și poantilismul

Georges Seurat, ale cărui lucrări sunt incluse între reperele artei universale la National Gallery din Londra, este considerat unul dintre cei mai importanți pictori postimpresionişti. S-a îndepărtat de aparenta spontaneitate și rapiditate a impresionismului și a dezvoltat o artă structurată, mai monumentală, pentru a descrie viața urbană modernă.

Pictat în 1884, tabloul „Bathers at Asnières” a fost prima compoziție majoră a lui Seurat și este considerată a fi o lucrare de tranziție importantă către mișcarea postimpresionistă.

Nu arată doar dezvoltarea timpurie a lui Seurat a tehnicii sale poantiliste, acum recunoscută instantaneu; dar și aplicarea lui pe o scară atât de mare.

Personaje ca niște statui

Tabloul prezintă muncitori din fabrici relaxându-se pe malul Senei la Asnières, o suburbie industrială la nord-vest de centrul Parisului. Prezentate din profil, sunt la fel de imobile ca sculpturile și fiecare pare absorbit de propriile gânduri. Nu interacționează în niciun fel între ei sau cu privitorul. Seurat a intenționat ca acest tablou să fie o declarație grandioasă cu care și-a pus amprenta la Salonul oficial din primăvara anului 1884, dar a fost respins.

Prima pânză importantă a lui Seurat

„Bathers at Asnières” (La scăldat, Asnières)  a fost prima pânză importantă a lui Seurat. Măsoară 2 metri înălțime pe 3 metri lățime și arată un grup de muncitori în ziua lor liberă. Când a prezentat-o ​​la Salonul din 1884, a fost puțin probabil ca respingerea lui să-l fi luat prin surprindere. Singurele subiecte considerate potrivite pentru o pictură atât de mare la acea vreme erau subiectele religioase, istorice sau clasice. Și nu membri din medii inferioare care se relaxau pe malurile Senei.

Așa că Seurat a făcut un act politic deliberat. Impresioniștii credeau că nu este esențial ca o imagine să spună o poveste. Monet, Renoir, Pissarro, Sisley au vrut să surprindă „momentul” trecător înainte ca lumina să se schimbe. De aceea au început să picteze în aer liber, ceva ridiculizat la acea vreme. Dar, surprinzând „momentul” la o scară atât de mare și înfățișând oamenii muncitori, Seurat contesta dreptul instituției de a dicta ceea ce era sau nu un subiect potrivit pentru artă. De asemenea, este posibil să fi existat o declarație politică subversivă în tablou.

În fundal este podul de la Clichy, o suburbie a Parisului, și fabricile de acolo. Deasupra clădirilor sunt șase coșuri înalte. Cel din centru aruncă fum care se transformă în albastru închis în timp ce se îndepărtează spre dreapta. Pe acea parte a podului sunt copaci cu un zid de piatră care coboară direct în râu.

Compoziția tabloului, modul în care Seurat ne îndrumă unde să privim, este palpitant. Există o serie de diagonale, înclinate de la stânga la dreapta de-a lungul imaginii, iar utilizarea de către Seurat a maro-ului către roșu ne direcționează inevitabil către focalizare – băiatul cu pălărie roșie care stă în apă.

Spre deosebire de vârtejurile de lumină ale impresioniștilor, Seurat studiază atent volumul fiecărui personaj, realizând desene pregătitoare delicate, dar foarte exacte, după care lăsa lumina să se dezvolte în fiecare punct al suprafeței.

Tehnica divizionistă

Scena cu muncitori și tineri scăldându-se în Sena spre Clichy este primul exemplu al acelei tendințe monumentale pe care Seurat o va manifesta în curând în compoziția de mari dimensiuni numită „După-amiază de duminică pe insula La Jatte”, aflată astăzi la Art Institute din Chicago.

În compoziția de față, limba de pământ din extremitatea dreaptă este tocmai acea insulă. Odată terminată aventura impresionistă, Seurat folosește noua tehnică divizionistă a poantilismului (descompunerea luminii și a culorii în nenumărate puncte de culoare, alăturate fără a fuziona) și încearcă aici să recupereze valorile unei stabilități solide, chiar și fără să renunțe la o luminozitate difuză.

Această tehnică se poate observa în mod clar în numeroasele schițe în ulei în care artistul a pictat aproape fiecare personaj din acest tablou. Efectul final, care păstrează ceva din atmosfera impresionistă, precum oglindirea bărcilor în apă, este acela al recuperării dimensiunii clasice.

I-a studiat pe italienii timpurii și francezi din secolul XVII

La începutul carierei, Seurat a urmat o cale tradițională: a fost învățat să picteze de un elev al lui Ingres, Henri Lehman, la École des Beaux-Arts din Paris; a studiat lucrările artiștilor italieni timpurii și francezi din secolul al XVII-lea la Luvru; iar apoi a expus la Salonul oficial. Desenele sale în creion Conté au permis o gradație tonală foarte subtilă; ele strălucesc într-un mod asemănător cu efectul creat de tehnica de pictură poantilistă a lui Seurat.

Seurat a combinat o abordare tradițională, bazată pe pregătirea sa academică, cu un studiu al tehnicilor moderne, precum impresionismul. El a aplicat, de asemenea, idei din teoriile optice contemporane ale relațiilor de culoare. Opera disciplinată a lui Seurat, care contrastează cu cea a multor dintre contemporanii săi impresioniști, a fost foarte influentă.

Credit foto: National Gallery