REPORTAJ. Castelul Cantacuzino – reședința de vară a Nababului și arta japoneză

Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost reședința de vară a prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit „Nababul” datorită impresionantei sale averi. A fost finalizat, după zece ani, în 1911, având mare valoare arhitectonică, istorică, documentară și artistică. El a fost construit la cererea prințului, prim-ministru al României în perioadele 1899 – 1900 și 1904 – 1907.

Castelul, construit în stil neoromânesc, este înconjurat de un parc ale cărui alei poartă vizitatorii spre turnul de vânătoare, grotă, cascade și fântâni arteziene. Edificiul, realizat în piatră și cărămidă după planurile arhitectului Grigore Cerchez, se întinde pe o suprafață de 3.148 de metri pătrați.

După o călătorie de o oră și jumătate de la București, în cazul în care alegeți trenul ca mijloc de deplasare, ajungeți la Bușteni. Traversați liniile de cale ferată și, 500 de metri mai sus, ajungeți la castel.

Indiferent de vreme, priveliștea este impresionantă. Se spune că însuși prințul se mândrea că dimineața, la cafea, privea către un peisaj chiar mai frumos decât regele, de la Peleș.

Castelul a fost renovat, după ce a fost confiscat de comuniști și zeci de ani a fost lăsat să se degradeze. A fost cumpărat de o companie din zonă (SC Zamora Estate), pus în circuitul turistic și este singura atracție culturală vie din Bușteni. După mai bine de un deceniu, lucrările de restaurare ar trebui totuși să continue. Pereții încă sunt acoperiți de vopsea grea, dată peste pictura originală.

Așa cum ne-a explicat ghidul, pentru a se ajunge la aceasta trebuie înlăturate chiar și șapte straturi de vopsea în ulei – muncă foarte solicitantă și costisitoare.

Elemente originale ale castelului păstrate

Dacă mobilierul a dispărut încă de la finalul anilor 1940, la fel și o parte din feronerie și simbolurile Coroanei din tâmplărie, au fost păstrate tavanele somptuoase, din stejar sculptat și pictate, frizele și vitraliile, ușile și scările.

În turul care durează 40 de minute – deși o oră ar fi un timp suficient pentru a asimila informațiile și atmosfera camerelor castelului – sunt trecute în revistă momente cheie ale vieții de aici a familiei prințului, care îl folosea ca reședință de vară, și detalii despre modul în care au fost create diverse elemente.

Unele încă pot fi admirate: pardoseala italiană din holul de primire, unde se află și portretele prințului și ale arhitectului caastelului, șemineurile – sculptate în bloc, toate decorate cu simboluri și, cu o excepție, cu foiță de aur -, scara ce se sprijină pe propria-i greutate și pe perete – „Dacă pică o treaptă, pică toate celelalte”, după cum a avertizat ghidul – și picturile din sala de bal.

Singurul candelabru original păstrat se află în sala de bal. A fost turnat în bronz, la Paris, și este ancorat în acoperiș, nu în tavan, pentru că aparent avea o greutate de aproximativ o tonă și jumătate. În prezent, îi lipsesc multe dintre decorațiuni.

Câteva fotografii donate de Ioan Mihail Cantacuzino documentează vizite și evenimente de la castel din anii 1930. Acestea se află în biroul Nababului (1832 – 1913), unul dintre primii exportatori de petrol din țara noastră, despre care se spune că era al doilea cel mai bogat român, după rege.

Spațiul privat al familiei Nababului, dedicat expozițiilor temporare

La etaj se află camerele private ale familiei, mai puțin încărcate, cu vitralii mai simple, iar acum spațiul este folosit pentru expoziții temporare, care se schimbă la fiecare șase luni.

Până la finalul lunii aprilie, poate fi vizitată expoziția de stampe japoneze „Kabuki”.

Cele șaizeci de lucrări provin din colecția de peste 1.800 de stampe japoneze a avocatului George Șerban, unul dintre cei mai mari colecționari din România, iar curatorul expoziției este dr. Alexandru Constantin Chituță.

Stampele japoneze din Galeria de Artă a Castelului compun o „călătorie” în fascinanta Japonie shogunală, prezintă un univers artistic original, cu lucrări ce datează dinainte de 1700.

Stampele au fost grupate în școli – de la Utagawa la gruparea Ukiyo-e, care a dominat piața gravurilor la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX, definită printr-o producție bogată de lucrări și prin folosirea unor palete cromatice foarte intense.

Teatrul kabuki a apărut în Japonia în epoca Edo, în 1603, a fost apreciat de public și a devenit o temă importantă a artei ukiyo-e.

În expoziție sunt prezentate lucrări realizate de 27 de artiști din unele dintre cele mai importante școli de artă japoneze – Torii, Katsukawa, Uragawa, dar și independenți – precum Moronobu, Buncho, Sharaku, Eisen și Hokusai. Sunt expuse în mare parte stampe originale, dar și câteva copii.

Majoritatea stampelor sunt realizate în epoca Edo (1603 – 1868) și câteva în secolul XIX.

Un capitol remarcabil este reprezentat de povestea celor 47 de ronini, legendă japoneză din secolul XVIII. Acesteia îi este dedicată o sală întreagă și, pe lângă gravuri, sunt expuse și trei cărți ilustrate originale semnate de Keisai Eisen.

Expoziția este completată de cataloage și cărți despre stampe japoneze și de câteva kimonouri, unul fiind cusut cu fir din aur.

Credit foto: Curatorial.ro