Restaurarea operei „Las Meninas” de Velázquez a provocat o revoltă națională

Portretul din secolul al XVII-lea „Las Meninas” (1656), sau „Domnișoarele de onoare”, este considerat în mod universal ca fiind capodopera lui Diego Velázquez și poate cea mai înaltă expresie existentă a artei clasice spaniole. Velázquez, pictorul de curte al regelui Filip al IV-lea, este considerat artistul principal al stilului baroc spaniol din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. El a finalizat pictura cu doar patru ani înainte de moartea sa.

„Puține picturi din istoria artei au generat atât de multe și variate interpretări ca aceasta, opera culminantă a lui Velázquez”, a scris istoricul de artă Jonathan Brown.

În 1984, un strat de lac de rășină aplicat pentru a sigila pictura după o restaurare anterioară s-a îngălbenit. Atunci când atât prim-ministrul Spaniei, cât și directorul Muzeului Prado l-au invitat pe John Brealey, conservator de artă de origine britanică, să curețe lucrarea, acest lucru a provocat o adevărată revoltă.

Atac cerebral

Brealey, care era șeful departamentului de conservare al Muzeului Metropolitan de Artă din New York, restaurase câteva dintre cele mai mari picturi din lume, de la Mantegna din colecția reginei Angliei până la piesa de altar a lui Rafael de la Metropolitan. A fost de acord să curețe „Las Meninas”, dar a refuzat să accepte un onorariu pentru munca sa. A petrecut săptămâni întregi lucrând la capodopera înaltă de 3,5 metri, într-o cameră a Muzeului Prado din Madrid care era izolată de restul clădirii.

Presa spaniolă l-a criticat pe Brealey cu fiecare ocazie, susținând că numai o persoană născută și crescută în Spania ar putea înțelege cu adevărat și i s-ar permite să manipuleze o astfel de piesă emblematică a culturii lor. Într-o zi, o mică revoltă a izbucnit în fața camerei în care lucra Brealey. Un profesor de arte plastice și studenții săi au cerut să vadă tabloul și să oprească curățarea acestuia, susținând că au văzut vopsea în tampoanele de bumbac folosite de Brealey. Temându-se de o mulțime furioasă, restauratorul s-a oprit pentru o zi și a fugit de la fața locului.

Într-un interviu acordat Museo del Prado, George Bissaca, conservator emerit la Metropolitan Museum, a descris consecințele psihologice, emoționale și chiar fizice suferite de Brealey pentru implicarea sa în proiect.

„Oamenii erau atât de indignați de faptul că un străin a fost invitat să lucreze la cea mai mare expresie a picturii spaniole… În presă, existau atacuri teribile la adresa lui, tot timpul”, a spus el. „A făcut oricum o treabă frumoasă… dar l-a costat foarte mult. Cred că nu și-a revenit niciodată din șocul provocat de toate acestea… Mulți oameni cred că atacul său cerebral a fost rezultatul acelui stres”. Brealey a murit din cauza „complicațiilor survenite după amputarea unui picior în urma unui atac cerebral”, conform necrologului său din The New York Times.

În ultima sa zi de lucru la „Las Meninas”, Brealey a surprins echipa de tineri restauratori de la Prado invitându-i să aplice ultimul strat de rășină. În cele din urmă, publicul a sărbătorit realizarea lui Brealey. Pictura a fost mutată din camera slab luminată în care fusese expusă anterior și a fost expusă într-o galerie specială la subsol.

Un articol în Times din 1984 aprecia primirea de către Brealey a Medaliei de aur pentru realizări în artele plastice, una dintre cele mai prestigioase distincții din Spania. Potrivit articolului, „Medalia i-a fost înmânată domnului Brealey miercuri de către regele Juan Carlos în cadrul unei ceremonii desfășurate la Prado, la care au participat numeroase personalități marcante ale artelor din Spania”. Brealey a glumit mai târziu spunând că medalia „ar fi trebuit acordată pentru vitejie sub foc”.