Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Romanian Design Week #11, în luna mai 
romanian design week 2021

Romanian Design Week #11, în luna mai 

Cea de-a 11-a ediție a Romanian Design Week va avea loc în perioada 12 – 28 mai, la București. Organizatorii au anunțat că mai mult de 60 de profesioniști români și străini au fost cooptați pentru selecția designerilor, arhitecților și studiourilor din expoziția care va aduce în fața publicului proiecte locale de arhitectură și design realizate în ultimii doi ani.

Demersul urmărește să reunească și să promoveze cât mai multe exemple de bune practici, să  conecteze cât mai mulți designeri și arhitecți validați de propriile bresle cu publicul larg, să crească alături de comunitate standardele proiectelor locale.

Înscrierile pentru expoziție au atras peste 430 de proiecte, din domeniile Arhitectură, Design Interior, Design grafic, Ilustrație, Design vestimentar și Design de produs.

Acestea au fost, într-o primă etapă, validate de comunitatea RDW, formată din participanți ai ultimei expoziții cu apel din cadrul festivalului (ediția 2021). Pre-selecția făcută de aceștia va fi punctul de pornire pentru o arhivă online de bune practici în design și arhitectură, menită să contribuie la creșterea standardelor pieței, colecția de proiecte urmând să fie disponibilă permanent, în afara festivalului.

Proiectele selectate vor fi anunțate la începutul lunii martie.

Foto: arhivă Romanian Design Week, 2021