Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Sculpturile lui Jens Trimpin, pictura Anielei Firon și ceramica Lilianei Basarab, în noul Sezon de la MNAC/ galerie foto
aniela firon4

Sculpturile lui Jens Trimpin, pictura Anielei Firon și ceramica Lilianei Basarab, în noul Sezon de la MNAC/ galerie foto

Cinci expoziții, care investighează memoria culturală, dinamica artei contemporane și destinul unor voci artistice recuperate, pot fi văzute în Sezonul Expozițional de Iarnă 2025 de la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC).

Programul expozițional aduce în prim-plan sculpturile lui Jens Trimpin, în care formele geometrice sunt subtil destabilizate, o incursiune în ultimii 16 ani de practică artistică ai Lilianei Basarab, perioadă în care artista explorează potențialul expresiv al ceramicii în raport cu identitatea și memoria culturală, iar în centru este arta Anielei Firon, una dintre cele mai enigmatice voci ale generației ’80.

Retrospectiva Aniela Firon

Expoziția centrală a acestui sezon aduce în fața publicului una dintre cele mai enigmatice prezențe ale artei românești contemporane, într-o amplă expoziție personală, recuperatorie -„Aniela Firon. Dansul și orbul” (concept și design expoziție: Călin Dan, curator Irina Radu).

aniela firon2

Foto: curatorial

Retrospectiva dedicată Anielei Firon reunește lucrări expuse pentru prima dată după decenii de absență.

Pictura Anielei Firon, o figură singulară în peisajul complex al generației ’80, se impune cu un discurs intens confesiv, articulat printr-un figurativism neoexpresionist construit prin tensiune și dezvăluire de sine.

aniela firon

Foto: curatorial

După o evoluție meteorică pe scena artistică, Aniela Firon a dispărut, înghițită de un destin tragic. Soarta ei a rămas un mister până azi când, patru decenii mai târziu, putem totuși să dialogăm cu lucrările artistei, salvate de la distrugere și reunite în această amplă retrospectivă prezentată la etajul al treilea al muzeului.

Expoziția va rămâne deschisă până la 29 martie 2026.

Liliana Basarab și tehnica ceramicii

La ultimul etaj al muzeului, în Sala Auditoriu, a fost organizată expoziția „Suprafețe tari, gânduri piezișe” (curator: Mălina Ionescu), care propune o privire de ansamblu asupra practicii artistice din ultimii 16 ani ai Lilianei Basarab, perioadă în care artista s-a concentrat cu predilecție asupra experimentului cu posibilitățile oferite de tehnicile ceramicii.

liliana basarab3

Foto: curatorial

Între atitudinea contemplativ-ironică și cea militantă, între interesul pentru moștenirea culturală și un gust pentru incidental, hazard și imprevizibilitate, proiectul Lilianei Basarab este unul în același timp despre rezistență și despre crearea/ recuperarea unei identități (artistice) plasate înainte – și dincolo – de feminism.

basarab liliana

Foto: curatorial

Expoziția rămâne deschisă până la 1 februarie 2026.

Jens Trimpin, reprezentant al minimalismului abstract

MNAC își continuă cercetarea asupra rolului jucat de arta abstractă în cultura vizuală a secolului 21, prin expoziția „Jens Trimpin. Tor” (curator: Călin Dan), prezentată în galeria de la etajul al patrulea al muzeului.

jens p

Foto: curatorial

Lucrările sculptorului german Jens Trimpin atrag privitorul într-o capcană în care fiecare formă geometrică e subminată de intervenții subtile.

jens trimpin

Foto: curatorial

Asimetriile sunt false, suprafețele perfect plate și minuțios finisate sunt de fapt curbate în mod subtil, muchiile tăioase sunt moi, sculpturile aparent imobile pot intra într-o surprinzătoare mișcare de rotire în jurul propriei axe.

Expoziția va rămâne deschisă până la 29 martie 2026.

La parterul muzeului și în Sala de marmură continuă expoziția „Răsucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor”, curatoriată de Călin Dan și Celia Ghyka, care prezintă publicului o cercetare complexă asupra istoriei culturale și vizuale a motivului alegoric al Răsucirii, ilustrat printr-un ansamblu neconvențional de arheologie, arte decorative, îmbrăcăminte, produse etnografice și produse industriale de masă care stabilesc dialoguri semnificative cu lucrări de artă contemporană din colecția Muzeului Național de Artă Contemporană și din colecții private.

Expoziția va putea fi vizitată până la 15 februarie 2026.

La etajul al doilea al muzeului, expoziția „Afișele Epocii de Aur”, prezentată în interiorul depozitului vizitabil al Colecției MNAC – „Leviathan. În măruntaiele colecției” (concept: Călin Dan, curator: Irina Radu), aduce în fața publicului o perspectivă inedită asupra fenomenului graficii de propagandă, printr-o selecție de proiecte și de machete de afișe din Colecția Muzeului, majoritatea din perioada anilor ’70-’80.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.