„Share, Tag or Dye – Europe Wide”, la Cluj-Napoca, Roma și Barcelona
Proiectul „Share, Tag or Dye” a fost creat de Asociația Fotografică Allkimik și Asociația Culturală Marginal în anul 2022, ca o reacție creativă la modul în care artiștii sunt nevoiți să-și petreacă din ce în ce mai mult timp pe rețelele de socializare pentru a se promova, având tot mai puțin timp pentru a crea. Ajuns acum la a treia ediție, intitulată „Share, Tag or Dye – Europe Wide”, continuă să exploreze tensiunea dintre a fi creator și a fi propriul promoter prin social media, păstrându-și conceptul complet democratic – singurul criteriu de selecție în apelul pentru înscrierea lucrărilor a fost respectarea termenului limită.
Lucrările primite de la artiști profesioniști și de la designeri, scriitori, jurnaliști, influenceri, organizatori de cursuri și de evenimente offline și online au fost transformate de inițiatori într-o feed de social media fizic, imprimat pe suport textil prin tehnica cianotipiei, iar expoziția își începe luna aceasta călătoria pe continent, urmând să fie găzduită în galerii și festivaluri naționale și internaționale.
Între 11 și 14 iulie, lucrările reunite în ediția din acest an a proiectului vor putea fi văzute la Galeria Camera din Cluj-Napoca, un spațiu expozițional condus de artista Irina Dumitrașcu Măgurean dedicat promovării artiștilor emergenți, în special din câmpul fotografiei, dar și al instalațiilor artistice și al lucrărilor mixed-media.
Următoarea oprire a „Share, Tag or Dye – Europe Wide” este între 24 și 25 iulie la Roma, în spațiul Sensumlab, pentru o expoziție pop-up. Alipio 13 este un complex de laboratoare artizanale de serigrafie, fotografie și artă textilă, în care prezența transpusă în format fizic textil și fotografic a unei rețele sociale se potrivește de minune.
O parte a lucrărilor din proiect vor fi expuse și în Experimental Photo Festival din Barcelona, între 24 și 28 iulie. Acest eveniment găzduiește „Share, Tag or Dye” pentru al doilea an consecutiv, reunind mai mult de 300 de artiști internaționali pentru cinci zile de expoziții și activități legate de arta fotografică.