Spectacolul „De Narciso li lais / Lai-ul lui Narcis” – interpretat printre lucrări inspirate de acest mit, la Muzeul de Artă Recentă

Spectacolul „De Narciso li lais / Lai-ul lui Narcis”, realizat de atelierul de medievistică Reverdie, va fi prezentat pe 7 aprlie, la Muzeul de Artă Recentă (MARe), publicul având posibilitatea să admire opere inspirate din celebrul mit al celui care s-a îndrăgostit de propria imagine.

Intrarea la spectacolul regizat de Hartley Miller este liberă, anunţă MARe.

„Mitul lui Narcis, fatala lui contemplare și adâncire suicidală în propria reflexie, a străbătut epocile începând din antichitate și până astăzi. Reprodus și (p)reluat în versuri, în fresce, picturi și în sculpturi, în texte, în balade, în film și în muzică, mitul celui care a murit din dragoste pentru propria frumusețe este și astăzi activ, prin nimic diluat de mutațiile culturale, deseori dramatice sau violente, ca și cum s-ar fi poziționat definitiv ca reper absolut, fix, în care omenirea se reflectă din mers, în viteza ei atinsă de entropie. Ba chiar s-a dovedit și se dovedește și astăzi fertil, oferind conținut onomasticii din botanică sau din psihologie”, este descrierea evenimentului, pe Facebook.

„De Narciso li lais” este preluarea în franceza de secol XII (dar nu ca o traducere, cât ca o parafrazare în cheia moralei epocii), a paragrafului din cartea a III-a din „Metamorfozele” lui Ovidiu, care – la rândul său – preluase, interpretase și adaptase subiectul din mitologia și din poezia Greciei antice.

Adaptat la franceza modernă, textul a fost tradus și în limba română, unde va putea fi ascultat, joi, în interpretarea echipei de la atelierul de medievistică „Reverdie”.

Cei interesați vor putea achiziționa de la recepția muzeului textul tradus, publicat la Editura Universităţii din Bucureşti.

Lucrări din colecția permanentă MARe, descoperite cu prilejul spectacolului

Înainte de spectacol, publicul va avea posibilitatea de a descoperi anumite lucrări din colecția permanentă  a muzeului. Astfel, explică directorul MARe, Erwin Kessler, cele două pătrate negre ale lui Roman Cotoșman par spatele întunecat al unor oglinzi oarbe care se reflectă una într-alta, fără a putea să se suprapună și fără să-l arate pe cel ce le privește, ci doar pe cel ce le-a făcut. Marginile lor instabile se văluresc necontenit, ca undele unui ochi de apă neagră, lovit mereu de privirea aruncată de spectator în hăul perfect lustruit.

Dacă cineva (s-)ar reflecta direct în această beznă, ea ar ajunge să lucească alb și tăios, fatal, precum lama cuțitului în care se oglindește figura lui Florin Mitroi, indecisă dacă să coboare spre tăiș sau să se etaleze-n lamă.

Reflectarea nu în apa unei fîntîni ci în ghizdurile ei ar căpăta nuanțele tulburi-argintii ale unei oglinzi coclite, ștearsă fără istov, ca în „Marele Gri” al lui Mihai Horea.

Iar dacă vreun chip divin (sau doar propriu) ar fi imprimat în vălul de Veronică al unei oglinzi de lemn, el ar căpăta trăsăturile demonice ale celui de-„Al Treilea Sex” de Dumitru Gorzo, care s-ar hlizi la noi batjocoritor.

Țuculescu e poate unicul artist care s-a reprezentat nu doar ca sine dedublat, ci în trei ipostaze concomitente – „Triplu Autoportret”, unde ulcioarele-pietre de mormânt ce capătă chipul artistului în peisajul folcloric se înveșmântează în culorile naționale – galben, roșu și albastru (mai mult indigo, pentru a se distinge de albastrul cerului înspicat cu ochi, de deasupra), adaugă Kessler.

Acestora li se adaugă „poate cea mai narcisistă artistă a ultimelor decenii”, Ecaterina Vrana, care,  în „Sergiu”, căutînd modele grăitoare împrejurul ei se găsește mai bine tot pe sine, în poza de fetiță mică, pe care o lipește, ca pe o oglinjioară, direct în pasta albastră a lumii celoralți, de unde se-arată sieși drept cea mai „reflectoare” din țară.

Credit foto: MARe