Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Statuia „David” a lui Michelangelo, curățată la fiecare două luni
florence november,10:,tourists,look,at,david,by,michelangelo,on,november

Statuia „David” a lui Michelangelo, curățată la fiecare două luni

„David”, capodoperă a lui Michelangelo, este recunoscută drept una dintre sublimele lucrări din istoria sculpturii. Se află în Galleria dell’Accademia din Florența și este curățată la fiecare două luni.

Restauratoarea galeriei, Eleonora Pucci, urcă pe o schelă amplasată în jurul sculpturii înalte de 5,17 metri și șterge praful de pe marmură folosind un aspirator, perii și cârpe fine.

„Praful este peste tot”, a mărturisit Cecilie Hollberg, directoarea galeriei, la o întâlnire cu presa. „Trebuie să fii foarte atent să nu te apropii prea mult, dar să fii suficient de aproape pentru a putea șterge praful”.

Buclele lui David, curățate cu aspiratorul

Cea mai dificilă parte a acestei acțiuni, care durează cel puțin jumătate de zi, este eliminarea prafului și a pânzelor de păianjen care se ascund în buclele lui David. Aspiratorul, cu perii de diferite dimensiuni, este folosit pentru a rezolva această parte a lucrului. Apoi, și fața lui David este bine curățată.

Eleonora Pucci face și fotografii statuii pentru a verifica apoi dacă există urme de crăpături ori modificări ale formei ei. „Putem spune cu certitudine că David este într-o stare foarte bună, iar ștergerea prafului este de asemenea necesară pentru a ne asigura că acest lucru se menține”, a adăugat Hollberg.

Statuia, care înfățișează personajul biblic înarmat cu o piatră și o praștie, a fost sculptată de Michelangelo între anii 1501 și 1504. Comandată de Opera del Duomo, trebuia să fie amplasată inițial pe acoperișul Catedralei din Florența. După ce Michelangelo și-a prezentat opera, a fost hotărât că „David” era „prea perfectă” pentru catedrală, așa că a fost pusă în fața Palazzo della Signoria, unde a rămas până în 1873, când a fost mutată în ceea ce urma să fie Accademia, pentru a fi protejată. Galeria, care a fost deschisă opt ani mai târziu, a fost construită în jurului lui „David”, care se află sub o cupolă.

Galleria dell’Accademia, al doilea cel mai vizitat muzeu din Florența

Galleria dell’Accademia este al doilea cel mai vizitat muzeu din Florența, după Galeriile Uffizi, atrăgând mai mult de 2 milioane de vizitatori în 2023. În zilele de luni este închisă pentru curățenie.

Tranzitul continuu de vizitatori, uneori chiar și 10.000 pe zi, înseamnă că prezervarea statuii „David” și a celorlalte capodopere ale galeriei, inclusiv „Sclavii” lui Michelangelo și „Răpirea Sabinelor” de Giambologna, reprezintă o prioritate absolută.

Cecilie Hollberg, de origine germană, a fost primul director care a întocmit un program pentru înlăturarea periodică a prafului de pe „David”. De când a devenit director, în 2016, ea a redus numărul de grupuri de vizitatori și a extins orele de program pentru a gestiona mai bine fluxul de vizitatori și a preveni supraaglomerarea.

Ea speră să obțină un nou mandat după ce actualul expiră în iunie. La finalul anului trecut, guvernul de dreapta al Italiei a decis schimbarea conducerii a cel puțin opt instituții de cultură, urmărind să desemneze italieni la conducerea muzeelor naționale. Un guvern italian anterior deschisese aceste posturi străinilor.