Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Studenți la arte, despre realitate la UNAgaleria
outside in, expozitie, unagaleria

Studenți la arte, despre realitate la UNAgaleria

Studenți de la secțiile de pictură, grafică, sculptură, foto-video și pedagogia artei din cadrul Universității Naționale de Arte din București vor expune la UNAgaleria de la Combinatul Fondului Plastic în perioada 9 – 19 martie.

Expoziția colectivă „Outside In”, care reunește 28 de tineri artiști, caută răspunsul la întrebarea „realitatea există sau este doar o percepție asupra a ceea ce numim realitate?”.

Exteriorul se proiectează în interiorul nostru având complicitatea subconștientului, însă tot ceea ce asimilăm involuntar este alterat de conștient din nevoia de un fals liber arbitru. Informația sau imaginile primite în mod inconștient sunt generice. Interesant este felul în care sunt manipulate de fiecare dintre noi sau cum ne controlează, se arată în prezentarea expoziției.

Vernisajul e programat pe 9 martie, începând cu ora 18:00. Accesul este liber.

Curatori sunt Dan-Florin Dumănoiu și Maria Alexandra Dumitrescu.