Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Sute de desene ale lui John Lennon și Stephen Verona, redescoperite
in love with her, john lennon, stephen verona, liverpool beatles museum

Sute de desene ale lui John Lennon și Stephen Verona, redescoperite

Aproximativ 240 de desene pline de fantezie realizate de muzicianul John Lennon și artistul Stephen Verona în 1964 pentru un videoclip animat al grupului The Beatles au fost redescoperite recent și sunt expuse timp de trei luni la Muzeul Beatles din Liverpool.

Fiecare desen conține un cuvânt din piesa trupei „I Feel Fine”. Puse cap la cap, aceste secvențe au fost folosite pentru a realiza un videoclip de 2 minute intitulat „She Said So”. Acesta a fost descris ca primul videoclip muzical din istorie.

Desenele au apărut recent la o licitație din Londra, unde au fost remarcate de Joseph Robert O’Donnell, un expert în suveniruri din cultura pop care le-a înțeles imediat importanța. Astăzi, acestea sunt prezentate într-o expoziție temporară la Beatles Museum din Liverpool.

În urmă cu aproximativ șase decenii, lucrările de artă au apărut aproape din întâmplare. Verona își amintea cândva că l-a întâlnit pe Lennon într-un club din Londra și au început spontan să deseneze împreună, direct pe fața de masă de hârtie. El i-a sugerat, potrivit artnet.com, să facă un film pe baza lor. Ulterior, Lennon s-a întâlnit cu artistul la New York, unde au stat în bucătăria acestuia, au fumat și au colorat desene animate create de Verona.

Filmul rezultat a avut impact cultural, fiind proiectat la festivaluri internaționale și la Muzeul de Artă Modernă din New York. A câștigat mai multe premii, printre care și CINE Golden Eagle. Rola originală a filmului se află la Biblioteca Congresului din Washington D.C., iar Verona a păstrat desenele. În 2000, el a încredințat colecția completă casei de licitații Christie’s din New York, unde a fost vândută pentru 58.750 de dolari și a fost ulterior dispersată.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.