Tehnica virtuoasă a lui Bruegel

Pieter Bruegel cel Bătrân/ the Elder a fost cel mai important artist al picturii renascentiste olandeze și flamande, precum și gravor. A lucrat în principal în cadrul breslei pictorilor din orașul Anvers, deși și-a petrecut ultimii ani de viață la Bruxelles. Din păcate, nu a trăit foarte mult, murind la vârsta de aproximativ 40 de ani, când copiii săi erau încă foarte mici. Ambii săi fii au devenit și ei pictori celebri: Pieter Brueghel cel Tânăr (1564-1638) și Jan Brueghel cel Bătrân (1568-1625), deși nu au învățat pictura de la tatăl lor. Pieter Brueghel cel Tânăr a realizat și copii ale unor picturi celebre ale tatălui său pe panouri de lemn.

Este cel mai cunoscut pentru picturile sale de gen care înfățișează peisaje medievale și scene țărănești. În epoca lui Bruegel rar viața țăranilor era descrisă cu atâtea detalii, aproape documentare.

Unele dintre picturile sale conțin figuri atât de mici încât pare că Bruegel trebuie să fi pictat cu o lupă pentru a obține acest nivel de detaliu. De fapt, el a fost instruit în pictura miniaturală de soacra sa, Mayken Verhulst (1518-1599), care era pictoriță.

Adevărate mașini ale timpului

Atât în peisajele sale, cât și în celebrele sale Wimmelbilder, în care mișună micile sale personaje atât de caracteristice, Bruegel dă dovadă de un acut simț al observației. Deși lipsesc informații despre eventualele modele și locurile reale pe care le-ar fi reprezentat, precizia cu care este martorul epocii sale este impresionantă. El redă în pictură, cu o abilitate extraordinară, texturile și volumele, care ne dau impresia foarte vie că participăm la universul pe care îl descrie. De asemenea, miile de obiecte din viața de zi cu zi care împânzesc scenele sale de gen pot fi comparate cu precizie cu pantofii, spumierele sau ulcioarele utilizate în Țările de Jos din secolul al XVI-lea și expuse în vitrinele Muzeului de Istorie a Artei. Evocând traversarea Alpilor de către Bruegel în timpul călătoriei sale în Italia (1552-1554), Karel Van Mander (1548-1606) scrie că acesta ar fi „înghițit toți munții și stâncile pentru a le vărsa pe pânzele și panourile sale”.

Un meșteșug ancestral pentru pregătirea suportului

Înainte de a începe compoziția și colorarea, artistul trebuia să-și pregătească suportul. O etapă lungă și laborioasă, căreia îi acorda toată atenția. Pentru Bruegel, care picta în principal pe panouri de lemn, alegerea unui material de calitate și o asamblare perfectă erau cruciale. De aceea, scândurile foarte subțiri de stejar de înaltă calitate importate din zona Baltică erau tăiate în bucăți pentru a evita deformarea, apoi fixate solid cu dibluri și lipite. În cele din urmă, îmbinările erau întărite prin aplicarea unei pânze acoperite cu un strat protector. Odată pregătit suportul, pictorul se străduia să-i facă suprafața extrem de netedă, aplicând o pastă groasă pe bază de cretă. Dar, pentru a împiedica absorbția culorilor, artistul aplica cu o pensulă lată un „imprimatur”, un strat subțire de cretă și alb de plumb diluat în ulei care servea drept izolant. Dând tonul de fond, acesta permitea, de asemenea, reverberația luminii, conferind picturilor lui Bruegel strălucirea extraordinară.

Desene pregătitoare

Bruegel începea compoziția, abia după ce parcurgea aceste etape. Deși era un desenator virtuos și prolific, puține schițe pregătitoare au ajuns până la noi. Cu toate acestea, desenele subiacente care au putut fi revelate de fotografiile în infraroșu sunt extrem de prețioase pentru înțelegerea procesului de creație al pictorului. Realizate în general în uscat, cu cretă neagră mai degrabă decât cu cerneală, acestea dezvăluie în majoritatea cazurilor contururi extrem de precise, indicând faptul că motivul a fost transferat pe suport după o compoziție elaborată în prealabil. Cu toate acestea, în lucrările mai târzii se observă o mai mare libertate a gestului, sugerând că opera a fost realizată direct pe panou, fără lucrări pregătitoare.

O construcție metodică a spațiului

Cu o multitudine de personaje reprezentate în cadrul aceleiași opere, construcția riguroasă a spațiului era indispensabilă. Alegând un format în general orizontal, care oferea o perspectivă panoramică asupra scenei, pictorul pune în scenă mai multe elemente pentru a organiza spațiul și a ghida privirea: în „The Hay Harvest”, de exemplu, drumul din prim-plan și figura contrastantă a copacului din dreapta introduc spectatorul direct în spațiul pictural. Stratificarea savantă a planurilor preia apoi rolul de a orienta treptat privirea către orizont și perspectiva atmosferică, caracterizată de diferite nuanțe de albastru care materializează depărtarea.

Minuțiozitate

Încă din secolul al XVI-lea, virtuozitatea tușei lui Bruegel a stârnit admirație. În spatele unei aparente ușurințe, pictorul ascunde o stăpânire perfectă a celor mai diverse efecte, de la maro-uri dense și mate până la glazuri transparente și luminoase. Fie că folosea o pensulă lată sau una fină, cu doar câteva fire, Bruegel manipula cu ușurință o gamă largă de instrumente. La aceasta se adăuga o inventivitate constantă în lucrul cu materia: buretele îi permitea să creeze iluzia fânului în fundalul picturii „Peasant Wedding/Nunta țărănească”, în timp ce amprenta degetelor sale în vopseaua proaspătă era folosită pentru a reprezenta fundul tigăilor din tabloul „The Dutch Proverbs”.

Foto credit: Kunsthistorisches Museum Vienna