TexpoArt – Artiști din 24 de țări, la Iași
Trienala Internaţională de Artă Textilă TexpoArt de la Iași debutează pe 11 mai și va fi găzduită de galeriile „Nicolae Tonitza”, „Theodor Pallady” și „Aparte” din oraș până pe 30 mai.
Cea de-a șasea ediție reunește artiști din 24 de țări – Canada, Polonia, Coreea de Sud, Franța, India, Germania, Spania, Austria, Australia, Elveția, Marea Britanie, SUA, Italia, Cehia, Republica Moldova, Slovacia, Finlanda, Croația, Danemarca, Suedia, Norvegia, Belgia și România.
Această manifestare unică în țară ca amploare este ocazia prin care pot fi etalate diversitatea, multiculturalitatea și plurivalențele pe care le pot avea artele textile.
Tema ediției este „New Realities” – manifestare artistică față de modul de percepere al situațiilor geo-politice actuale.
Foto: „Ethnographic Memories”, colaj textil de Zoe Vida Porumb