„The Peacock Room”, creată de James McNeill Whistler, va putea fi vizitată din nou la Washington
„The Peacock Room”, sala creată de James McNeill Whistler, va putea fi vizitată din nou, după ce a fost renovată, arată The Art Newspaper.
Galeria, care face parte din The National Museum of Asian Art din Washington, era cel mai popular spaţiu pentru vizitatori.
Lucrările de conservare şi reabilitare care au avut loc sunt cele mai ample din ultimele trei decenii. Picturile cu păuni, care, de altfel, dau numele acestui spaţiu, au fost curăţate şi reabilitate. Spaţiul, numit iniţial „Harmony in Blue and Gold: The Peacock Room”, va fi redeschis pe 3 septembrie, cu o instalaţie de ceramică, pentru a reface, într-un fel, atmosfera din perioada în care acest loc era deţinut de industrialistul şi fondatorul muzeului, Charles Lang Freer.
Deschisă publicului din 1923, „The Peacock Room” este o ilustrare a epocii dintre anii 1870 şi 1900, când mai mulţi cetăţeni americani s-au îmbogăţit în mod spectaculos, în contextul acelei perioade. Sala cuprinsă în muzeu este un exemplu al modului în care era percepută grandoarea acelor vremuri.
Credit foto: National Museum of Asian Art