„The Starry Night” a lui Van Gogh ascunde un fenomen cuantic rar
Una dintre cele mai faimoase capodopere ale istoriei artei, „The Starry Night” (1889) a lui Vincent van Gogh a uimit mult timp pasionații de artă datorită cerului nocturn ondulat. Cu toate acestea, calitățile neobișnuite ale tabloului nu se opresc aici. Cercetătorii spun că cerul său învolburat este ciudat de asemănător cu unele dintre „modelele de vortex exotice” produse de un fenomen științific clasic cunoscut sub numele de instabilitatea cuantică Kelvin-Helmholtz (KHI).
KHI apare atunci când două fluide cu densități diferite se deplasează cu viteze diferite. Pe măsură ce fluidul care se mișcă mai repede îl împinge pe cel care se mișcă mai încet, se formează unde care se pot transforma în vârtejuri. Deși este un fenomen bine cunoscut, nimeni nu îl văzuse încă produs de fluide cuantice, cel puțin până de curând. Acesta a fost obiectivul unui nou proiect de cercetare condus de fizicieni de la Universitatea Metropolitană din Osaka și de la Institutul Avansat de Știință și Tehnologie din Coreea.
Într-o lucrare publicată de Nature Physics, autorii au descris modul în care, atunci când KHI apare cu fluide cuantice, rezultă „modele de vortex exotice” de un tip nou descoperit, cunoscut sub numele de „skyrmions fracționari excentrici” (EFS). Acesta este un nou tip de skyrmion, un tip de model turbionar de magnetizare.
Cel mai simplu mod de a descrie noul skyriom unui profan a fost de a face paralele cu misterioasa capodoperă a lui Van Gogh, în special cu luna sa galbenă strălucitoare.
Modelele EFS „au o formă de semilună și conțin singularități încorporate – puncte în care structura obișnuită de spin se destramă, creând distorsiuni ascuțite”, a declarat Hiromitsu Takeuchi, profesor asociat la Universitatea Metropolitană Osaka, potrivit Phys. „Pentru mine, semiluna mare din colțul din dreapta sus al The Starry Night arată exact ca un EFS”.
Mișcarea norilor
Descoperirea unui nou skyriom este departe de a fi primul proiect științific care se concentrează pe „The Starry Night”.
Anul trecut, fizicienii care au studiat pictura au stabilit că redarea lui Van Gogh a mișcării norilor și a aerului de pe cer a fost surprinzător de precisă. Și asta în ciuda faptului că artistul a realizat tabloul în timpul zilei, într-un atelier fără ferestre de la azilul Saint-Paul-de-Mausole.
Cercetătorii au măsurat tușele de pensulă ale lui Van Gogh atunci când producea forme turbionare și le-au comparat cu modelele reale de turbulențe atmosferice, care sunt determinate de legile fizicii. Concluzia lor a fost că celebrul postimpresionist olandez trebuie să fi avut un „simț înnăscut al modului de a surprinde dinamismul cerului”, potrivit autorului principal Yongxiang Huang. Asta, sau Van Gogh a petrecut mult timp „studiind mișcarea norilor”.
O descoperire similară a fost făcută în 2019, când cercetători din Australia au comparat proprietățile turbulente ale operei de artă cu norii moleculari care formează stelele. Aceste forme turbionare i-au amintit întotdeauna studentului James Beattie de stilul vârtejurilor din capodopera lui Van Gogh, iar când a analizat mai atent modelele picturii, a constatat că aceste caracteristici erau într-adevăr aceleași. Descoperirile lor au fost în concordanță cu cele ale lui Jose Luis Aragón, de la Universitatea Națională Autonomă din Mexic, care, în 2008, a găsit indicii de turbulență în mai multe picturi ale lui Van Gogh, inclusiv în „The Starry Night”.
