Top 8 muzee „must-see” în Sibiu
Sibiu este o destinație turistică importantă pe harta culturală și istorică europeană, un oraș înfloritor care poartă amprenta diferitelor civilizații și popoare care i-au marcat existența. Călătorul avid de cunoaștere și de experiențe inedite va descoperi în acest articol un ghid cu cele mai importante locuri de vizitat în Sibiu, precum și un top în care am inclus 8 muzee din Sibiu pe care ar trebui să le viziteze, pentru a-și face o imagine corectă, de ansamblu, a ceea ce a însemnat orașul transilvan de-a lungul timpului.
Loc de întâlnire a elitelor culturale și politice, de-a lungul veacurilor, Sibiul dispune de un bogat patrimoniu, de care ne putem bucura și astăzi în arhitectura deosebită și în expozițiile unora dintre cele mai valoroase muzee din țară. În rândurile ce urmează, au fost incluse informații despre programul muzeelor din Sibiu și oferta lor în materie de expoziții de artă, istorie, istorie naturală, diverse ocupații sau etnografie.
Muzeul Satului Astra
În mijlocul naturii, în cadrul pitoresc al Rezervației „Dumbrava Sibiului”, sunt amplasate gospodării țărănești, ateliere meșteșugărești, bisericuțe de lemn, troițe, construcții de stână, mori de apă și de vânt, dispuse pe aproximativ 10 km de alei în aer liber. Muzeul Satului Astra este printre cele mai importante muzee de vizitat în Sibiu, un tezaur autentic de tradiție, păstrând interioare țărănești autentice, unelte tradiționale și obiecte din viața satului românesc.
Cel mai mare muzeu în aer liber din Europa concretizează azi eforturile și misiunea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura română și Cultura poporului român (ASTRA), înființată în anul 1861 cu scopul de a organiza expoziții publice care să vorbească despre specificul românesc, meșteșuguri, obiceiuri și portul popular.
Contact Muzeul Satului Astra
Program:
Orar de vară (aprilie-octombrie): zilnic, 08.00-20.00
Program acces pe biciclete: zilnic, 08.00-10.00 și 18.00-20.00
Pentru copii cu vârsta sub 12 ani, accesul cu bicicletele va fi permis pe tot parcursul programului de vizitare
Galeriile de Artă Populară: 10.00 – 18.00 (luni-duminică)
Cafenea: 10.30 – 18.00 (luni-duminică)
Adresă: str. Pădurea Dumbrava, nr. 16-20
Locație: Muzeul Satului Astra
Telefon: +40 756 085 794
Muzeul Național Brukenthal – Palatul Brukenthal
Numele Muzeului Național Brukental este legat de al baronului sas Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei (1777-1787), jurist de profesie și mare pasionat de artă. Acestuia îi datorăm azi palatul în stil baroc târziu, construit după modelul palatelor vieneze, precum și o importantă parte a colecției de artă. Muzeul a fost deschis pentru public în anul 1817 și a intrat în proprietatea statului român în 1948.
Instituția de cultură adăpostește celebra pictură „Portret de bărbat cu tichie albastră”, a lui Jan van Eyck, realizată în jurul anului 1430, una dintre cele doar 20 de lucrări atribuite artistului flamand care au fost păstrate în întreaga lume.
Muzeul Național Brukenthal cuprinde Muzeul de Ştiinţele Naturii, Muzeul Cinegetic „August von Spiess”, Muzeul de Istoria Farmaciei, Muzeul de Istorie și Muzeul de Artă Contemporană.
Contact Muzeul Național Brukenthal
Program:
Luni – marţi: închis
Miercuri – joi: deschis 10:00 – 18:00
Vineri – sâmbătă: deschis 11:00 – 19:00
Duminică: deschis 10:00 – 18:00
Prima joi din fiecare lună – Acces gratuit pentru toți pensionarii și toți sibienii (cu CI sau certificat de naștere)
Adresă: Piaţa Mare nr. 4-5, Sibiu 550163
Locație: Muzeul Național Brukenthal
Telefon: +40 269 217 691, +40 269-436 558
Muzeul de Istorie Naturală Sibiu
În anul 1957, Muzeul de Științele Naturii devine parte a Muzeului Brukenthal, cunoscut astăzi sub numele de Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, oferă o incursiune incitantă în evoluția vieții pe Pământ, de la cele mai simple forme și până la cele mai complexe structuri biologice. Expunerea tridimensională prin intermediul dioramelor și efectele de lumină și sunet conferă dinamism și autenticitate fiecărui mediu, habitat sau ecosistem.
Clădirea în care este amplasat, construită în stilul Renașterii italiene târzii, cu trei nivele (demisol, parter şi etaj), a fost complet renovată între 2006 și 2008. Este un muzeu atractiv pentru toate categoriile de vârstă, o experiență gustată deopotrivă de adulți și copii.
Contact Muzeul de Istorie Naturală Sibiu
Program:
Orar de vară (21.03-21.10), marți-duminică: deschis 10.00-18.00, luni și prima marți din lună: închis
Orar de iarnă (21.10-21.03), miercuri-duminică: deschis 10.00-18.00, luni și marți: închis
Prima joi din fiecare lună – Acces gratuit pentru toți pensionarii și toți sibienii (cu CI sau certificat de naștere)
Adresă: Strada Cetății 1, Sibiu 550160
Locație: Muzeul de Istorie Naturală Sibiu
Telefon: +40 269 436 545
Muzeul Cinegetic „August Von Spiess”
Muzeul Cinegetic din Sibiu poartă numele lui August von Spiess, vânător al Casei Regale a României în timpul regelui Ferdinand I. Ansamblul muzeal cuprinde o sală memorială, arme și instrumente de vânătoare, precum și o impresionantă colecție de trofee de diferite dimensiuni, animale mari împăiate, din fauna carpatină (cerb, urs, mistreţ, capră neagră), dar și din fauna africană.
Este un muzeu inedit și pitoresc, cu aproximativ 1600 de piese. A fost deschis pentru public în anul 1966.
Contact Muzeul Cinegetic „August Von Spiess”
Program:
Orar de vară (21.03-21.10), marţi-duminică: deschis 10.00-18.00, luni şi prima marţi din lună: închis
Orar de iarnă (21.10-21.03), miercuri-duminică: deschis 10.00-18.00, luni şi marţi: închis
Adresă: Şcoala de Înot, nr. 4
Locație: Muzeul Cinegetic „August Von Spiess”
Telefon: +4 0269 250 402
Muzeul de Istorie „Casa Altemberger”
Istoria locală a Sibiului, din cele mai vechi timpuri până în prezent, face obiectul colecțiilor Muzeului de Istorie din oraș, cunoscut după numele clădirii în care funcționează. Casa Altemberger este în sine un monument istoric cu o arhitectură remarcabilă, în stil gotic, alcătuită din zece unități de construcție civilă, cărora li se adaugă turnul de apărare.
Expoziția pornește de la viața de zi cu zi în Paleolitic, trece prin antichitatea romană, apoi prin Evul Mediu, ajungând în modernitate. Trecând prin cadre atent construite, cu obiecte de uz cotidian, arme, obiecte de cult, vizita în acest muzeu poate fi privită ca o călătorie fascinantă în timp.
Contact Muzeul de Istorie „Casa Altemberger”
Program:
Orar de vară (21.03-21.10): marţi-duminică: 10.00-18.00, luni şi prima marţi din lună: închis
Orar de iarnă (21.10-21.03): miercuri-duminică: 10.00-18.00, luni şi marți: închis
Adresă: str. Mitropoliei, nr. 2
Locație: Muzeul de Istorie „Casa Altemberger”
Telefon: +40 269 218 143
Muzeul de Artă Contemporană
Muzeul de Artă Contemporană găzduiește unele dintre cele mai interesante expoziții de artă din țară, remarcabile prin maniera originală de prezentare, în stil depozit sau liber și creativ. Se pot admira atât piese din sculptură, în bronz, lemn și piatră, tapiserii, picturi care impresionează prin manieră inedită de înfățișare a realității și a trăirilor artiștilor, cât și piese tridimensionale.
Contact Muzeul de Artă Contemporană
Program:
Miercuri – duminică: 9:00 – 17:00
Luni, marți: închis
Adresă: Strada Tribunei 6, Sibiu, Romania
Locație: Muzeul de Artă Contemporană
Telefon: +4 0269 250 431
Muzeul de Istorie a Farmaciei
De istoria orașului Sibiu se leagă și existența primei farmacii de pe teritoriul actual al țării noastre, consemnată documentar în anul 1494. Astăzi, Sibiu găzduiește un inedit Muzeu de Istorie a Farmaciei, cu instrumente medicale vechi, rețete tradiționale și date valoroase despre evoluția farmaciei de-a lungul timpului, prezentate într-o manieră atractivă, atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg.
Muzeul a fost deschis în anul 1972, într-o clădire monument istoric, cu elemente gotice şi renascentiste, construită în 1568, în care a funcționat una dintre cele mai vechi farmacii sibiene, cunoscută sub numele „La Ursul Negru”.
Contact Muzeul de Istorie a Farmaciei
Program:
Orar de vară (21.03-21.10), marţi-duminică: 10.00-18.00, luni şi prima marţi din lună: închis
Orar de iarnă (21.10-21.03), miercuri-duminică: 10.00-18.00, luni şi marţi: închis
Adresă: Piaţa Mică, nr. 26
Locație: Muzeul de Istorie a Farmaciei
Telefon: +4 0269 218 191
Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”
Dacă Muzeul Satului Astra este o incursiune plină de farmec în tradițiile și obiceiurile românești, Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” îi poartă pe vizitatori în lumi îndepărtate, dincolo de granițele Europei. Cei avizi de cunoaștere, de culturi și lumi exotice vor avea plăcerea să descopere exponate unice din Egiptul antic, Zair, Japonia, China, Ecuador sau Indonezia.
Inaugurat în anul 1993, muzeul expune pentru public donații şi achiziții provenind de la călători sau deținători de asemenea obiecte, începând cu Franz Binder și continuând cu mulți alți membri ai Asociaţiei Ardelene de Ştiinţe Naturale (Siebenburgische Verein fur Naturwissenschaften), activă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea.
Contact Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”
Program:
Orar de Vară (01.05-30.09): miercuri – duminică: 10:00-18:00; luni – închis
Orar de Iarnă (01.10- 30.04): miercuri – duminică: 09:00-17:00; luni, marți – închis
Adresă: Piaţa Mică, nr. 11
Locație: Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”
Telefon: +4 0269 202 424