Ultima fotografie cunoscută a poetului Mihai Eminescu, scoasă la licitație
Ultima fotografie dintre cele patru cunoscute și certificate ale poetului Mihai Eminescu va fi scoasă la licitație pe 19 iulie, în cadrul ultimului eveniment al sezonului organizat de casaArtmark – Licitația de Carte, inclusiv o Colecție de Fotografie.
Portretul a fost realizat de fotograful Jean Bielig în 1887. Până la acea dată, Mihai Eminescu a fost imortalizat prima dată la vârsta de 20 de ani în fotografia realizată în 1869 la Praga. Nouă ani mai târziu, în cea extrasă din tabloul Societăţii „Junimea”, iar cea de-a treia, în studioul de la Iași în 1884.
Piesa din licitație este ultima din seria celor patru, realizată când poetul avea vârsta de 37 de ani, și are prețul de pornire de 800 de euro.
Personaje emblematice, evenimente politice și sociale, dar și manifeste artistice sunt ilustrate în fotografiile care au prețuri de pornire între 50 și 1.000 de euro.
O apariție inedită este și fotografia care o ilustrează pe regina Maria, alături de fiica ei, principesa Mărioara. Fotografia a fost realizată în 1907 la Cotroceni, poartă semnătura olografă a reginei, este încadrată într-o ramă decorată în stil Neo-Brâncovenesc, și are prețul de pornire de 500 de euro.
Scriitorul Emil Cioran este surprins în două fotografii de epocă realizate de Louis Monier în 1977, la Paris, și alături de Eugen Ionescu și Mircea Eliade în Piața Furstenberg, de lângă muzeul Eugène Delacroix, în timpul unei discuții relaxate.
O altă fotografie de epocă surprinde una dintre activitățile preferate ale lui Nicolae Ceaușescu – vânătoarea, care are prețul de pornire de 50 de euro. Ceaușescu este ilustrat la vânătoare, alături de George Macovescu și de alți înalți oficiali, în iarna anului 1970. Piesa din licitație provine din colecția fostului ministru de externe George Macovescu.
Fotografii cu Andrei Cădere, Corneliu Baba
Alături de fotografiile de epocă sunt scoase la licitație și fotografii contemporane în cadrul cărora sunt surprinse personalități precum artiștii Andrei Cădere și Corneliu Baba, tenismenul Ilie Năstase, cântărețul John Lennon, actorii Steven Seagal, Jennifer Aniston și Demi Moore, care semnează piesele din licitație.
Totodată, licitația reunește trei fotografii scoase la vânzare în scop caritabil. Piesele sunt realizate de fotograful Dan Dinu – „Râs”, „Cocoș de munte” și „Munții Făgăraș”, și au prețul de pornire de 300 de euro fiecare. Fondurile colectate în urma vânzării celor trei fotografii vor fi direcționate către Asociația România Sălbatică în vederea continuării proiectului de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, fiind și cea mai amplă peliculă despre flora și fauna României.
Document din timpul Brătienilor, scos la vânzare
Alături de fotografiile, în cadrul evenimentului din 19 iulie sunt scoase la licitație și cărți rare, documente istorice sau hărți vechi. Un document de excepție este Programul Grupului Liberal de susținere a guvernului Ion Brătianu – primul guvern liberal din istoria României. Piesa de colecție, cu prețul de pornire de 500 de euro, este însoțită de procesul verbal de alegere a comitetului și poartă semnăturile membrilor, între care Dimitrie Ion Ghica, Alexandru Candiano-Popescu, Em. Philippide și data – 26 iulie 1876.
Completează fotografiile de excepție și un exemplar bibliofil de lux semnat de Alexandre Dumas-fiul, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi francezi. „Denise” a fost scrisă la Paris, în 1885, și are prețul de pornire de 500 de euro. Exemplarul numerotat 20 din ediția de lux de doar 40 de exemplare tipărite pe hârtie japoneză poartă dedicația și semnătura olografă a autorului.
Fotografiile care surprind momente istorice rare și personalități emblematice, alături de cărțile rare și documentele istorice, sunt expuse până marți, 19 iulie, ora 18:00, la Palatul Cesianu-Racoviță.