Un desen Van Gogh furat și recuperat din fața unei toalete publice în urmă cu 20 de ani, expus la Londra
Acuarela „The Fortifications of Paris with Houses”, de Vincent van Gogh, este una dintre atracțiile expoziției „Impressionists on Paper: Degas to Toulouse-Lautrec”, deschisă până la 10 martie 2024 la Royal Academy of Arts din Londra, după ce, în urmă cu 20 de ani ea a fost furată și recuperată, deteriorată, din fața unei toalete publice din Manchester.
Trei lucrări de Vincent van Gogh, Paul Gauguin și Pablo Picasso au fost furate din galeria Whitworth din Manchester în primele ore ale zilei de 27 aprilie 2003. O zi mai târziu, în urma unui apel telefonic, au fost găsite la o toaletă publică, la 200 de metri distanță, la marginea unui mic parc. După 20 de ani, nimeni nu a fost acuzat pentru acest furt.
Operele au fost luate de pe pereții galeriei și au fost scoase din rame. Au fost apoi rulate într-un tub de carton, însă lucrarea de Van Gogh ieșea la un capăt al acestuia. Tubul a fost ulterior abandonat, în frunze îmbibate și gunoaie. Fusese o zi ploioasă, iar o declarație a poliției a descris vremea ca fiind „extrem de rea”.
Alături de „The Fortifications of Paris with Houses” (1887) a lui Van Gogh, se aflau „Tahitian Landscape” (1891 – 1893), de Paul Gauguin, și „Poverty” (1903), de Pablo Picasso.
Poliția a raportat că hoțul a ocolit sistemul de securitate al galeriei, sugerând că incidentul ar fi putut fi o „treabă din interior”. Împreună cu tablourile recuperate se afla un bilet în care era scris că „intenția nu a fost de a fura, ci doar de a evidenția securitatea deplorabilă”.
„The Fortifications of Paris with Houses” a avut de suferit – o ruptură de 12 cm pe partea dreaptă, încrețituri și câteva pierderi minore de vopsea. Din fericire, acuarela a fost restaurată la câteva luni după furt, iar acum daunele sunt abia vizibile cu ochiul liber, potrivit theartnewspaper.com.
Rămâne un mister dacă furtul a fost comis de cineva care a vrut cu adevărat să atragă atenția asupra deficiențelor de securitate sau dacă și-a dat seama rapid că va fi dificil să scape de lucrări. Este chiar posibil ca aceștia să fi avut un mustrări de conștiință. Oricum ar fi fost, securitatea a fost imediat îmbunătățită la Whitworth. Cu importanta sa colecție de artă, securitatea galeriei este acum la fel de bună ca cea a muzeelor naționale.
Scenă de la periferia de nord a capitalei franceze
„The Fortifications of Paris with Houses” înfățișează o scenă de la periferia de nord a capitalei franceze, la puțin peste un kilometru nord de apartamentul pe care Vincent van Gogh îl împărțea cu fratele Theo. Locul se află probabil în apropiere de Porte de Saint-Ouen. Aceste fortificații din anii 1840 au fost demolate după Primul Război Mondial, pentru a fi înlocuite de un bulevard.
În 1926, acuarela a fost cumpărată cu 157 de lire sterline de proprietarul companiei de bumbac din Manchester, Thomas Barlow (1883-1964), care a donat-o imediat Whitworth. Atunci când, în 1962, tabloul a fost împrumutat pentru o expoziție la Royal Academy, a fost asigurat pentru 7.500 de lire sterline. Evaluarea sa actuală este confidențială, dar cu siguranță e de milioane de euro.
Actuala expoziție de la Royal Academy include alte cinci lucrări de Vincent van Gogh – „The Entrance to the Pawn Bank, The Hague” (martie 1882, Van Gogh Museum, Amsterdam), „Thatched Roofs” (martie 1884, Tate, Londra), „Peasant Woman carrying Wheat in her Apron” (iulie-august 1885, Kröller-Müller Museum, Otterlo), „Bust of a young Warrior” (martie-mai 1886, Van Gogh Museum) și „Thistles by the Roadside” (august 1888, Van Gogh Museum).
În prezent, este dificil să împrumuți desenele lui Van Gogh pentru expoziții, din cauza preocupărilor legate de decolorare, așa că a avea șase lucrări este o realizare.
Credit foto: The Whitworth, University of Manchester / Michael Pollard