„Un dimanche après-midi à l’île de la Grande Jatte” de Seurat, fragment de viață modernă
Georges Seurat, pictor pasionat de științele optice, s-a detașat de moștenirea impresionistă pentru a-și găsi propria cale în pointilism. Decedat la doar 31 de ani, el a semnat câteva dintre cele mai mari capodopere ale avangardei, printre care „Un dimanche après-midi à l’île de la Grande Jatte”, un adevărat manifest al vieții moderne.
O după-amiază liniștită
Este o frumoasă duminică însorită în Grande Jatte. Această mică insulă din vestul Parisului, care se învecinează cu Neuilly și Levallois, seamănă cu o mică scenă de teatru pe care se întâlnesc aproximativ patruzeci de personaje. Seurat, care pictează această pânză monumentală de doi metri pe trei la vârsta de 25 de ani, devine aici martorul vieții moderne. Prezentată în cadrul celei de-a opta expoziții impresioniste (ultima a grupului), opera a stârnit un adevărat scandal. „Puncte, virgule, semne de punct și virgulă…”: unii critici au ridiculizat în mod special tehnica singulară a lui Seurat, care se detașează astfel de impresionism pentru a îmbrățișa pe deplin pointilismul.
S-a bazat pe știință
Moștenitor al impresioniștilor, Seurat intenționează totuși să-și reînnoiască abordarea picturii bazându-se pe știință. Pasionat de științele optice, el se inspiră din lucrările chimistului Michel-Eugène Chevreul și ale fizicianului american Ogden Rood pentru a crea o nouă manieră de a picta: în loc să amestece culorile primare pe paleta sa, el le aplică cu mici tușe, una lângă alta, pe pânză. Și ochiul spectatorului, atunci când se află la o distanță potrivită de tablou, face toată munca. „Unii spun că văd poezie în picturile mele, eu văd doar știință”, observa Seurat.
Seurat reia aici o temă dragă impresioniștilor: malurile Senei, cărora le-a dedicat deja pictura „Une baignade à Asnières” (1883–1884), tocmai finalizată. De data aceasta, pictorul se situează pe malul celălalt al fluviului, pe insula Grande Jatte. La sfârșitul secolului al XIX-lea, această mică insulă din suburbiile vestice ale Parisului era cunoscută ca un loc de întâlnire unde clasa de mijloc venea să se relaxeze. Burghezii cu jobene se amestecă cu canotierii, soldații în permisie, îndrăgostiții, un muncitor cu șapcă și chiar un muzician. Toți acești oameni conviețuiesc pașnic, într-un peisaj care seamănă cu Arcadia.
Personaje înghețate
În această compoziție imensă predomină un sentiment de armonie. Cu toate acestea, se observă un detaliu amuzant: toate personajele (cu excepția câinelui și a fetiței în rochie roșie care aleargă în fundalul tabloului) par înghețate. De asemenea, nu se observă nicio interacțiune, fiecare pare prizonier al interiorității sale. Este aproape imposibil să citim vreo expresie pe chipurile lor: majoritatea sunt reprezentați în profil sau chiar din spate. Doar o fetiță, situată în centrul compoziției, privește în tăcere spectatorul.
O altă interpretare
În secolul al XIX-lea, insula Grande Jatte era și un loc al prostituției. Astfel, unii comentatori au văzut în opera lui Seurat aluzii la desfrânare. O dovadă în acest sens este prezența destul de curioasă a acestei femei care pescuiește: nu ar fi ea mai degrabă o „păcătoasă” decât un pescar? Un alt detaliu intrigă: maimuțica situată în partea dreaptă jos a compoziției. O mică notă de umor care ne-ar informa și despre statutul stăpânei sale – fără îndoială o demi-mondaine. Seurat, care a murit prematur de o boală infecțioasă la doar 31 de ani, nu a confirmat niciodată această interpretare.
Foto credit: The Art Institute of Chicago
