Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Un nou mural Banksy în Londra
banksy, londra

Un nou mural Banksy în Londra

Un nou mural Banksy a apărut în Londra la finalul săptămânii trecute, iar artistul de origine britanică a confirmat că lucrarea îi aparține.

Mulți oameni au trecut deja să vadă lucrarea compusă dintr-un arbore care se află în fața unui perete pe care a fost pulverizată vopsea verde – devenindu-i frunziș – și imprimată, cu șablonul, silueta unei persoane care ține un compresor.

A fost speculat de la început să lucrarea îi aparține lui Banksy, iar artistul stradal a confirmat că este a lui publicând pe rețelele de socializare fotografii ale muralului din Finsbury Park, aflat în nordul Londrei.

Locuitorii din zonă văd lucrarea ca pe un mesaj adresat direct lor și consideră că, într-adevăr, zona are nevoie de mai multă vegetație.

Consiliul Islington a transmis că echipa sa de îndepărtare a graffiti-urilor este la curent cu opera de artă și nu o va înlătura, relatează BBC. Autoritățile au spus că cireșul din prim-planul lucrării are în jur de 50 de ani și că este degradat, însă îl întrețin de ceva timp – atât pentru siguranță, cât și pentru a contribui la prelungirea duratei lui de viață – și vor continua să facă acest lucru.