Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Un portret Rubens ar putea fi vândut pentru 30 milioane de dolari
rubens, portrait of a man as the god mars

Un portret Rubens ar putea fi vândut pentru 30 milioane de dolari

Un portret pictat de Peter Paul Rubens care a făcut parte mai mulți ani din colecția unui administrator al Metropolitan Museum of Art și care a fost expus public la New York ar putea fi vândut la o licitație Sotheby’s pentru 30 de milioane de dolari.

„Portretul unui bărbat în rolul zeului Marte/ Portrait of a Man as the God Mars” (cca. 1620) a doborât în 2000 recordul de licitație al vechilor maeștri.

Sotheby’s a anunțat, pe 21 februarie, la Bruxelles, că se așteaptă ca portretul vechi de peste 400 de ani realizat de Peter Paul Rubens să fie vândut cu până la 30 de milioane de dolari atunci când va fi scos la licitație la New York, în primăvara acestui an.

Tabloul este expus în Bruxelles și aceasta este prima revenire a lucrării în Belgia, unde a fost pictată, după două secole, a declarat un purtător de cuvânt al Sotheby’s.

Rubens a finalizat tabloul la Anvers, în jurul anului 1620, la apogeul creației sale, potrivit casei de licitații, care estimează că tabloul va aduce între 20 și 30 de milioane de dolari la licitație, în luna mai.

Pictura, vândută pentru mai mult de 8 milioane de dolari în 2000

„Portretul unui bărbat în rolul zeului Marte” a fost cândva cea mai scumpă lucrare a lui Rubens vândută vreodată la licitație, după ce a ajuns la 8,2 milioane de dolari la Sotheby’s New York în 2000. Tabloul a fost expus publicului, la Metropolitan Museum of Art din New York, timp de mai mulți ani.

El face parte din Colecția Fisch Davidson, un grup de lucrări implicate în complicata procedură de divorț dintre Mark Fisch, administrator al Met, și soția sa, fosta judecătoare Rachel Davidson. Luna trecută, zece tablouri baroce din aceeași colecție au fost adjudecate la Sotheby’s cu 49,5 milioane de dolari cu taxe, inclusiv „Salome presented with the head of Saint John the Baptist” (1609), de Rubens, care a fost vândut cu 23,5 milioane de dolari (26,9 milioane de dolari cu taxe). Aceasta a fost cea mai scumpă operă de artă din cadrul vânzării și a obținut al treilea cel mai mare rezultat la licitație al lui Rubens.

De la Rothschild la Fisch Davidson

Înainte de a ajunge în colecția Fisch Davidson, în 2002, „Portretul unui bărbat în rolul zeului Marte” a avut mai mulți proprietari de profil înalt, inclusiv membri ai ramurii engleze a familiei Rothschild, înainte de a fi achiziționată în 1929 de gigantul comerțului cu amănuntul Samuel H. Kress, care a fost un important binefăcător fondator al National Gallery of Art din Washington DC. Tabloul a rămas în familia Kress până la sfârșitul anilor 1980, când a trecut prin alte colecții americane, potrivit Sotheby’s.

Cea mai scumpă pictură a lui Rubens vândută vreodată la licitație a fost „Masacrul inocenților” (1609 – 1611), adjudecată contra sumei de 49,5 milioane de lire sterline, la Sotheby’s Londra, în 2002.