Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Un studiu de Leonardo da Vinci care face parte din colecţia casei regale britanice, în expoziţie la Muzeul Naţional al Scoţiei
national museum of scotland- Leonardo da Vinci

Un studiu de Leonardo da Vinci care face parte din colecţia casei regale britanice, în expoziţie la Muzeul Naţional al Scoţiei

Un desen-studiu realizat de Leonardo da Vinci care face parte din colecţia casei regale britanice este prezentat în expoziţie, la Muzeul Naţional al Scoţiei.

Expoziţia, intitulată „Anatomy: A Matter of Death and Life”, este deschisă publicului în perioada 2 iulie – 30 octombrie şi este o incursiune în anatomia umană, văzută de artişti şi specialişti.

De altfel, evenimentul este martorul a jumătate de mileniu de explorare în acest domeniu şi face o legătură curajoasă între ştiinţă şi crimă, deoarece câteva dintre obiectele de studiu din expoziţie sunt descoperiri legate de omucideri.

În secolul XVIII, Edinburgh a devenit un centru al studiulu corpului uman, iar expoziţia va examina inclusiv contextul crimelor lui William Burke şi William Hare, care vindeau cadavrele pentru studii de anatomie. Dar, în ansamblu, expoziţia explorează atitudinea, inclusiv cea artistică, privind cercetarea corpului uman.

Aceasta este dedicată atât celor pasionaţi de artă, cât şi celor ataşaţi de ştiinţele medicale. Unul dintre exponate, alături de opera lui da Vinci, este ilustrarea unei săli de anatomie, realizată de Willem van Swanenburg, la începutul secolului XVII.

Credit foto: National Museums Scotland