Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Universitățile Oxford și Cambridge pregătesc cea mai mare repatriere de artefacte însușite de Regatul Unit

Universitățile Oxford și Cambridge pregătesc cea mai mare repatriere de artefacte însușite de Regatul Unit

Universitățile Oxford și Cambridge au căzut de acord să returneze sute de sculpturi din bronz din Benin, aceasta urmând să fie cea mai mare repatriere de artefacte însușite de Regatul Unit.

În luna ianuarie, oficialii nigerieni au cerut formal ca muzeele Pitt Rivers și Ashmolean de la Oxford și Museum of Archaeology and Anthropology (MAA) de la Cambridge să trimită înapoi artefacte care au ajuns în colecțiile lor după ce au fost luate de trupele britanice în secolul 19 din regatul Benin.

Este vorba despre 97 de obiecte aflate la Oxford și 116, la Cambridge, potrivit artnews.com.

UK Charity Commission va decide dacă dreptul de proprietate asupra sculpturilor poate fi transferat Nigeriei.

Consiliul Universității Oxford a anunțat în luna iunie că a evaluat și sprijină revendicarea artefactelor de către Nigeria, precizând că a transferat cazul UK Charity Commission, recomandând transferarea titlului de proprietate Comisiei Naționale pentru Muzee și Monumente din Nigeria.

În luna iulie, oficialii de la Universitatea Cambridge au emis un comunicat în care au spus că susțin restituirea obiectelor care „au fost luate de forțele armate britanice în timpul jefuirii orașului Benin în 1897”.

„Decizia universității este în conformitate cu angajamentele luate recent de alte muzee din SUA și Europa și reflectă o desprindere la nivel de sector de ideea de a ține laolaltă colecții indiferent de cum acele artefacte au fost colectate”, se arată în comunicat.

Nigeria, dispusă să împrumute sculpturi muzeelor

Comisia Națională pentru Muzee și Monumente din Nigeria a spus că întâmpină propuneri pentru acorduri de împrumut care vor permite obiectelor să rămână expuse „cu recunoașterea adecvată” la Muzeul de Arheologie și Antropologie din Cambridge.

Bronzurile din Benin înseamnă mii de obiecte jefuite din regatul Benin – unde se află Nigeria de azi – în 1897.

Numărul lor exact nu este cunoscut, iar unii istorici cred că ar putea fi vorba despre mai mult de 3.000 de obiecte.

Grupul, care cuprinde obiecte din alamă, fildeș și lemn, a fost ulterior vândut în Londra și dispersat în lume, cele mai multe aflându-se în muzee din Europa.

Obiectele se află în centrul unei dezbateri continue în cele mai mari muzee din lume privitor la dreptul de proprietate asupra artefactelor furate. Începând cu anii 1960, Nigeria a cerut în mod repetat repatrierea lor, iar în ultimii ani opinia publică e de partea returnării lor.

Guvernul german a semnat în luna iulie 2022 repatrierea a mai mult de 1.100 de astfel de obiecte și a promis că va sprijini construirea Edo Museum of West African Art în orașul Benin.