Unul dintre artiștii din prima linie a suprarealismului românesc, în expoziție la Cluj-Napoca
Ovidiu Avram, unul dintre artiștii din prima linie a suprarealismului românesc, este subiectul unei expoziții vernisate în 11 septembrie la Galeria Numaà din centrul Cluj-Napoca.
„Inside Dreams” a artistului clujean face parte dintr-un proiect de lungă durată al galeriei menit să promoveze o serie de artiști plastici autohtoni.
„Ovidiu Avram este unul dintre artiștii din prima linie a suprarealismului din România, care, pe parcursul activității sale de aproape o jumătate de secol, a reușit să aprofundeze și să construiască un mod de expresie care a devenit emblematic și recognoscibil chiar și ochiului mai puțin avizat”, apreciază Iakob Attila, cercetător la Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Lucrările lui sunt o construcție de imagini și perspective care creează „senzația unei suprapuneri și convergențe la nivelul unor universuri paralele”, adaugă el.